Stiri
Liberal-democrații i-au luat astăzi prin surprindere pe liberali. În timp ce vicepreședintele PL, Valeriu Munteanu, susținea o conferință de presă despre modul abuziv în care deputații PLDM împreună cu cei de la PCRM i-au lipsit pe elevi și studenți de anumite privilegii la votare, fracțiunea PLDM a anunțat că a înregistrat în Parlament un proiect de lege care prevede simplificarea procedurii de vot pentru elevi și studenți. Totodată, secțiile de vot și-ar putea extinde activitatea cu două ore în caz de necesitate.
Potrivit PLDM, îmbunătățirile aduse la Codul Electoral prin acest proiect de lege vor permite elevilor și studenților să voteze, în baza documentelor justificative, în orice secție de votare deschisă în localitatea în care își efectuează studiile, completând o declarație pe propria răspundere privind abținerea de la votarea multiplă.
Totodată, proiectul de lege prevede că birourile electorale pot decide asupra prelungirii, cu cel mult două ore, a termenului votării pentru a le permite alegătorilor, care stau în rând la secţia de votare respectivă, să-şi realizeze acest drept fundamental.
Liberal-democrații susțin că în Republica Moldova există peste 120.000 de tineri care își fac studiile în localități diferite decât cele în care au domiciliul, iar din acest motiv este necesară asigurarea condițiilor optime pentru a-și exercita dreptul fundamental de a alege.
PLDM le-a stricat planurile liberalilor
Politică
15.05.2013
12:24
1600
Autor: Ziarul National
Potrivit PLDM, îmbunătățirile aduse la Codul Electoral prin acest proiect de lege vor permite elevilor și studenților să voteze, în baza documentelor justificative, în orice secție de votare deschisă în localitatea în care își efectuează studiile, completând o declarație pe propria răspundere privind abținerea de la votarea multiplă.
Totodată, proiectul de lege prevede că birourile electorale pot decide asupra prelungirii, cu cel mult două ore, a termenului votării pentru a le permite alegătorilor, care stau în rând la secţia de votare respectivă, să-şi realizeze acest drept fundamental.
Liberal-democrații susțin că în Republica Moldova există peste 120.000 de tineri care își fac studiile în localități diferite decât cele în care au domiciliul, iar din acest motiv este necesară asigurarea condițiilor optime pentru a-și exercita dreptul fundamental de a alege.
Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
30.07.2024
16:28
3260
DOC // Vlad Filat PIERDE un om din conducerea partidului: „Decizia a fost determinată de acțiunile președintelui Filat, care a decis să candideze la prezidențiale, dar și de activitatea pe care o are împotriva referendumului de aderare la UE”
11.11.2021
14:08
2328
DOC // Premierul Natalia Gavrilița, MULȚUMITĂ de activitatea echipei sale în primele 100 de zile de activitate a Guvernului. Ce spune de eventualele REMANIERI în Cabinet și care e cel mai mare REGRET al său
02.08.2021
09:59
3423
Partidul fondat de Vlad Filat are un nou PREȘEDINTE interimar. De ce a DEMISIONAT Alexandru Bujorean
14.07.2021
13:25
2751
După mai multe tentative EȘUATE, Guvernul în exercițiu a alocat banii necesari pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate
22.06.2021
14:58
2426
DOC // A părăsit acum trei săptămâni PD, iar acum s-a RĂZGÂNDIT. Cum explică un PRIMAR revenirea în echipa liderului BLAMAT Pavel Filip
13.05.2021
10:43
5630
Maia Sandu: „Alegerile ANTICIPATE reprezintă o OPORTUNITATE pentru următorii 30 de ani”. Cum vede șeful statului următorul PARLAMENT și ce spune despre alianța dintre Dodon și Voronin: „Vad DISPERARE pe stânga…”
05.05.2021
14:59
4617
Încă o tentativă de a AMÂNA ALEGERILE? Socialiștii intenționează să scoată MII de oameni în stradă de 9 mai, chiar dacă Dodon avertiza în privința unei CREȘTERI spectaculoase a numărului de cazuri noi și a DECESELOR provocate de COVID-19
28.04.2021
18:26
3312
VIDEO, DOC // Președinta Maia Sandu a semnat DECRETUL: Alegeri parlamentare anticipate pe 11 iulie 2021
10.02.2021
16:45
2119
Un apropiat al Maiei Sandu este convins că PSRM va desemna un candidat la funcția de PREMIER și va încerca să formeze un nou GUVERN
30.12.2020
10:59
2702
PSRM nu ar fi împotriva învestirii unui „GUVERN ASUMAT” pentru o perioadă de cel puțin un an: „Așa cum am făcut noi în cazul Guvernului Chicu…”
Top stiri
22.11.2024
15:09
123
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md
22.11.2024
14:40
156
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
22.11.2024
14:11
390
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
22.11.2024
14:11
189
INTERVIU // Iurie Ciocan, pentru Gândul: „Președintele României trebuie ales inclusiv cu un suport masiv din partea cetățenilor români din R. Moldova”
22.11.2024
13:25
253
Adrian Dupu, vot la Chișinău pentru prezidențialele din România: „Am votat cu gândul la R. Moldova, pentru că îmi doresc un președinte care să iubească și R. Moldova la fel de mult cum iubește România, care a demonstrat că îi pasă de R. Moldova”
22.11.2024
12:46
356
VIDEO // În mai multe raioane din nordul R. Moldova ninge și astăzi: Camioanele circulă cu dificultate pe un drum din Râșcani
Actualitate
Descoperă
Actualitate
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
INTERVIU // Iurie Ciocan, pentru Gândul: „Președintele României trebuie ales inclusiv cu un suport masiv din partea cetățenilor români din R. Moldova”
Punct de vedere NAȚIONAL
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Prietenii noștri