IMPLICARE // Cum au rezolvat niște copii o problemă ARZĂTOARE a unui sat din Ștefan Vodă
Elevii gimnaziului din Viișoara, comuna Parcani, din raionul Ștefan Vodă, nu stau cu mâinile în sân atunci când este vorba de participare activă în viața comunității. Nu le este indiferent ce se întâmplă în jurul lor și consideră că schimbarea pornește de la fiecare dintre ei. Și, decât să aștepte o minune ca cineva să le ducă gunoiul de la poartă, aceștia au organizat anul trecut o amplă campanie de informare pentru semenii lor și locuitori ai satului despre funcţionarea serviciilor pentru evacuarea deşeurilor.
Sfârșitul a încununat opera. Primăria a instalat pubele în sat, iar lunar gunoiul este transportat cu tractorul la groapa de gunoi. Și acestea sunt doar câteva dintre proiectele comunitare implementate cu succes de către elevi la ei în sat.
Calcularea kg de gunoi, ajută la păstrarea ordinii
„În primele opt zile ale lunii aprilie, anul trecut, am desfăşurat în cadrul „Săptămânii ecologice” mai multe acțiuni. Am colectat tot gunoiul din şcoală, adunat timp de o săptămână, şi l-am cântărit în fiecare zi. După aceasta, am calculat kilogramele de gunoi care s-au acumulat timp de un an. Am ieşit cu o prezentare în faţa colegilor şi le-am explicat cât de necesară este păstrarea ordinii. Tot în acea săptămână, am prezentat la careu sceneta „Omule, opreşte-te!”, unde am accentuat încă o dată influenţa negativă a omului faţă de natură şi consecinţele grave”, povestește entuziasmat elevul Dan Podgornâi.
Proiect „tergiversat” de primar
În perioada de lansare a proiectului, elevii au mers la primar și i-au vorbit despre necesitatea sensibilizării locuitorilor din comună despre problema murdăriei din sat. Aceștia au cerut să fie instalate containere de gunoi prin sat, apoi să angajeze o remorcă care să ducă lunar deșeurile.
„Primarul la început a zis că va face și totul va fi bine, mai apoi nu am văzut nicio mișcare din partea lui. Apoi, au fost amenajate containerele și o remorcă care duce lunar gunoiul. Totul funcționează și astăzi. Ne-am realizat scopul. Asta ne dă forță și curaj să ne atingem visurile”, spune Dan.
Pentru a implementa cu succes campania de informare, elevii au fost susţinuţi de administraţia şcolii, care le-a oferit imprimanta şi computerul, părinţii le-au asigurat cheltuielile de transport pentru vizita la primărie. Cu cei 790 de lei câştigaţi de la Centrul de Informare și Documentare privind Drepturile Copilului au procurat cartuşe pentru imprimantă şi diferite materiale de birotică.
Participarea copiilor aduce schimbări pozitive în societate
Activitățile de implicare în viața comunității, alături de maturi, nu se opresc aici. Anul acesta elevii au mai câștigat patru proiecte.
În gimnaziul Viișoara, din raionul Ștefan Vodă, învață circa 70 de elevi.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”