06:18:59 24.11.2024
Stiri

Problemă de securitate națională: Un grup de preoți militari din R. Moldova pleacă în „pelerinaj” la Moscova. Reacția Ministerului Apărării

Actualitate 06.09.2024 16:47 Vizualizări5264 Autor: Ziarul National
Problemă de securitate națională: Un grup de preoți militari din R. Moldova pleacă în „pelerinaj” la Moscova. Reacția Ministerului Apărării Deschide.md
Legitimațiile preoților militari


După ce Mitropolia Moldovei a fost nevoită să recunoască faptul că în spatele „pelerinajelor” cu iz politic ale preoților din R. Moldova la Moscova se află Patriarhia Rusă, care susține invazia militară ucigătoare împotriva Ucrainei, în Federația Rusă urmează să ajungă și un grup de preoți militari.

Deschide.MD scrie că, pe 8 și 9 septembrie curent, un grup de 30 de preoți militari din R. Moldova, subordonați Mitropoliei Moldovei, urmează să zboare la Moscova.

Potrivit surselor portalului Deschide.MD, grupul va fi condus de episcopul de Ceadâr-Lunga, Nicolae Roșca, colonel, președintele Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării şi Organele de Drept.

Din listă, întocmită de protopopul de Criuleni și Dubăsari, Oleg Vieru, fac parte aproximativ 30 de preoți, majoritatea militari, precum protoiereul mitrofor Adrian Toia, parohul bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Durlești; arhimandritul Irinarh (numele lumesc Ion Costru), starețul sfintei mănăstiri Țigănești; preotul Dan Grigori; protoiereul Lilian Ciubatîi, blagocinul raionului Briceni; prot. mitr. Igor Cojocari, protopop de Rezina; prot. Dumitru Darmancev, parohul bisericii ”Sf. Irh. Alexie” s. Pohrebea, r. Dubăsari; Victor Ceban, preot-paroh al Bisericii cu hramul în cinstea „Sf. M. Mc. Dimitrie” din or. Anenii Noi; prot. mitr. Gheorghe Gavriliță, șef direcție Armata Națională din cadrul sectorului sinodal Activitate Spirituală în MAI, Ministerul Apărării și Organele de Drept; prot. mitr. Valeriu Gîțu; prot. mitr. Corneliu Dobrogeanu, vicepreședintele Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în MAI, Ministerul Apărării și Organele de Drept.

CITIȚI și FOTO // Mitropolia mincinoasă: „Pelerinajele” suspecte ale preoților moldoveni la Moscova, organizate „oficial” de Patriarhia Rusă pentru „preoții din parohii cu resurse limitate”, dar care ajung „la bar”, cu berea în față







Discuția reporterului Deschide.MD cu episcopul Nicolae Roșca:

-Părinte Nicolae, avem așa o informație că dumneavoastră veți conduce un grup...

-Alo, nu se aude!

-Mă auziți acum?

-Da de unde aveți așa informație? Chiar mi-e interesant.

-Avem informația că o să conduceți un grup de preoți militari într-un pelerinaj la Moscova.

-Dar dumneavoastră ce aveți împotriva pelerinajelor?

-Eu doar vă întreb dacă este corectă informația, dacă o să vă duceți?

-Dar eu pot să răspund, pot să nu răspund. Nu știu cu cine vorbesc, te-ai prezentat, dar eu pe telefon nu dau nicio informație. Sănătate și Doamne ajută!

-Deci, nu vreți să ne spuneți?”






Ministerul Apărării susține că preoții militari nu sunt angajați ai instituției, colaborarea cu ei desfășurându-se în cadrul unui acord semnat în 2020 cu Mitropolia Moldovei. Totuși, călătoria acestora în Federația Rusă ar putea duce la interzicerea accesului lor la evenimentele desfășurate de Armata Națională.

„Cu referire la participarea preoților militari în pelerinaje organizate de Federația Rusă, cu presupusă finanțare din surse ostile stabilității social-politice din Republica Moldova, comunicăm faptul că acești prelați nu sunt angajați ai Ministerului Apărării. Colaborarea Armatei Naționale cu preoții militari nu prevede nicio formă de subordonare instituțională și se desfășoară în cadrul unui acord semnat încă în 2020 de conducerea de atunci a Ministerului Apărării cu Mitropolia Moldovei și care presupune oferirea de asistență moral-spirituală pentru unitățile Armatei Naționale. Regretăm și condamnăm eventuala implicare a preoților vizați în activități cu tentă politică. În aceste condiții, Ministerul Apărării își rezervă dreptul de a revedea accesul acestor preoți la evenimentele desfășurate în unitățile Armatei Naționale”, se arată într-un răspuns al Ministerului Apărării oferit redacției citate.

Menționăm că
peste 120 de preoți ai Mitropoliei Moldovei au plecat sau ar urma să plece în Rusia în perioada august - septembrie curent, în cadrul unor „pelerinaje” organizate de condamnatul fugar Ilan Șor și Patriarhia Rusă. Acolo, fețele bisericești sunt primite regește, servite cu mâncăruri și băuturi scumpe, acceptă cadouri și primesc la întoarcere carduri „MIR”, pe care li s-a promis că vor fi transferați câte 1 000 de euro pe lună pentru „întreținerea bisericilor” și salarii.

Aceștia ar fi instruiți să acționeze în interesul Federației Ruse la alegerile prezidențiale și la referendumul din 20 octombrie curent, cu scopul de a împiedica parcursul european al R. Moldova.
Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md