11:22:25 26.11.2024
Stiri

Prorusul Dodon se gudură pe lângă România, după DEMITEREA Guvernului: „Cât ține de creditul de la FRAȚII noștri… România este un partener strategic și avem relații foarte bune. Proiectele trebuie continuate”

Politică 13.11.2019 11:32 Vizualizări26338 Autor: Ziarul National
Prorusul Dodon se gudură pe lângă România, după DEMITEREA Guvernului: „Cât ține de creditul de la FRAȚII noștri… România este un partener strategic și avem relații foarte bune. Proiectele trebuie continuate” Captură


Președintele Igor Dodon speră că România va acorda creditul de 100 de milioane de euro, inclus de Guvernul Sandu în proiectul bugetului pentru anul viitor, în pofida demiterii Cabinetului de miniștri.

Totuși, Dodon anticipează că acest lucru ar putea să nu se întâmple și promite să găsească bani din altă parte, fără a spune de unde anume.

„Partenerii externi susțin țara și nu persoanele fizice. Cât ține de creditul de la frații noștri – e decizia lor dacă îl vor acorda sau nu. Dacă vor decide să nu-l acorde și noi vom considera că avem nevoie de bani, atunci vom găsi alte soluții. Nu văd nicio problemă. Care soluții? O să vedem. Asta e sarcina următorului Guvern, nu este sarcina președintelui. Dar voi acorda suportul necesar”, a declarat ieri-seara Igor Dodon, în cadrul unei emisiuni de la postul public de televiziune.

În același context, șeful statului a spus că R. Moldova are relații foarte bune cu România în toate domeniile, iar acestea trebuie continuate, indiferent cine este la guvernare.

„În domeniul economic, România este partenerul nr. 1 al R. Moldova, este partenerul strategic al republicii noastre. Avem mai multe proiecte de interconectare energetică, care trebuie continuate. Sunt proiecte sociale care trebuie continuate de România. De aceea, noi avem deschidere față de prietenii noștri de peste Prut”, a subliniat șeful statului.

În cadrul aceleiași emisiuni, Igor Dodon a afirmat că, deocamdată, Acordul cu FMI nu va fi renegociat, dar în primăvara acest lucru se va produce. „În cazul în care va fi un guvern tehnocrat, toate acordurile, inclusiv cu FMI, vor trebui respectate. Acordul cu FMI este până în luna martie. Nu ar fi corect să-l renegociem acum, chiar dacă sunt unele probleme referitoare la unele taxe. Finalizăm programul cu succes, după care renegociem sau negociem un nou program cu FMI”, a conchis sursa citată.

Menționăm că fostul premier Maia Sandu a declarat ieri în Parlament că, în proiectul bugetului de stat pentru anul 2020, Cabinetul său a inclus și suma de 100 de milioane de euro care urma să fie acordată de România. Mai mult, alte 100 de milioane de euro urmau să vină de la București și în 2021.

„Dacă pică astăzi Guvernul, banii din România nu vor veni, să fie foarte clar”, a afirmat Maia Sandu.

Președintele în exercițiu al României, Klaus Iohannis, atenționa pe 12 noiembrie că sprijinul Bucureștiului, inclusiv financiar, va continua să urmărească cu prioritate interesele cetățenilor din R. Moldova. „Realizarea proiectelor bilaterale strategice și va fi strict condiționată de continuarea reformelor esențiale pentru dezvoltarea democratică a R. Moldova și avansarea parcursului său european”, spunea Iohannis.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md