Prințul RĂSFĂȚAT // Lucruri neobișnuite pe care le face zilnic Prințul Charles
Faptul că este primul în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii pare că și-a pus amprenta asupra comportamentului Prințului Charles.
Prințul de Wales în vârstă de 69 de ani a dobândit o poreclă în rândul servitorilor săi: prințul răsfățat. Acest lucru se datorează faptului că, după cum putem vedea în noul documentar Serving the Royals: Inside the Firm, Charles pare a avea nevoie de ajutor pentru a face orice.
„Pijamalele sale sunt călcate în fiecare dimineață, șireturile sale sunt călcate zilnic cu fierul, dopul de la cadă trebuie să fie într-o anumită poziție, iar apa trebuie să aibă temperatura potrivită”, a dezvăluit Paul Burrell, fostul majordom al Prințesei Diana în documentar.
Burrell a mai spus și că „valeții storc doi centimetri de pastă de dinți pe periuța acestuia în fiecare dimineață”.
În plus, majordomii săi mai trebuie să îi aducă acestuia obiecte care sunt la distanță de câțiva pași. „Într-o zi, acesta m-a chemat pentru că o scrisoare primită de la Regină căzuse în coșul de gunoi și voia ca eu să o ridic”, a mai spus Burrell.
Nu este prima dată când comportamentul Prințului Charles ajunge pe prima pagină a ziarelor. O carte scrisă de către Tom Bowers, „Rebel Prince, The Power, Passion And Defiance of Prince Charles,” include interviurile a mai mult de 120 de persoane care dezvăluie poveștile lor legate de munca în slujba familiei regale.
Se pare că fostul soț al Prințesei Diana aducea propriul său colac de toaletă atunci când călătorea și își schimba hainele de cinci ori pe zi și nu venea la cine fără propria sa mâncare.
Sursa: elle.ro
VIDEO // În mai multe raioane din nordul R. Moldova ninge și astăzi: Camioanele circulă cu dificultate pe un drum din Râșcani
DOC // Motociclete și mașini de marcă „Mercedes”, „BMW”, „Nissan” sau „Citroen”, la prețuri cuprinse între 2 894 și 87 774 de lei: Serviciul Fiscal de Stat a scos la vânzare mijloacele de transport și piesele auto confiscate de autorități
Vizita lui Parlicov la „Gazprom”, o „eroare” a diplomației R. Moldova? „De ce să nu meargă o delegație tehnică în locul unei politice? Gândiți de zece ori!”