Primul lucru pe care să-l faci când iei salariul. Greșeala pe care o facem toți!
Trainerul de educație financiară Adrian Asoltanie a recomandat, la început de an, să ne facem bugetul pe o lună, dar și pe un an. Micile cheltuieli zilnice, aparent nesemnificative, pe an, ajung să fie considerabile, de fapt.
„Bugetul se face pe un an. Începem cu veniturile, cu banii care ne intră în casă. Le punem pe hârtie, sunt venituri active (mă duc la muncă, vine salariul, nu mă duc, nu vine). Le trecem și pe hârtie. Foarte important e să le trecem pe o lună, dar și pe un an. (...) Ca la orice buget, avem și ieșiri. Le recomand tuturor să facă ieșirile pe 12 luni (cheltuielile n.r.), pentru că iarăși urmează un șoc.
De multe ori, avem cheltuieli micuțe, dar dese, iar oamenii nu prea bagă în seamă când vorbim de 10, 15, 30 de lei. Dar când le calculezi pe un an, începi să te scarpini în cap nasol. Prima ieșire de bani, în ziua de salariu, trebuie să devină un obicei. Întâi punem ceva deoparte, măcar 10-15%. Primul lucru! E un obicei pe care trebuie să-l dezvoltăm. De obicei, de cum intră salariul oamenii plătesc rata la bancă, întreținerea, utilitățile, cheltuielile obligatorii. Și toată lumea zice: pun și eu deoparte ce rămâne la finalul lunii. Ordinea corectă este inversă: mai întâi pun ceva deoparte” a spus Adrian Asoltanie, la „Vorbește Lumea”.
Trainerul de educație financiară a mai spus că avem și cheltuieli vitale, respectiv cumpărăturile alimentare.
„Aici trebuie să avem un pic de grijă pentru că există o categorie, o capcană: mâncarea comandată, care e de 3-4 ori mai scumpă decât cea gătită. Când o faci des, poate deveni o capcană foarte periculoasă și sumele se adună semnificativ”.
Energie electrică, suficientă și sâmbătă: Autoritățile de la Chișinău preconizează o situație mai problematică după Crăciunul pe stil vechi
„Din tot sufletul! Cu deosebit respect, Ilan Șor”: Fostul bodyguard al condamnatului Șor riscă până la șase ani de pușcărie. 5,2 milioane de lei pentru finanțarea partidului ,,Șansa"
PROIECT // Cât vom plăti pentru energia electrică, după majorarea tarifelor