Primele scurgeri de INFORMAȚII din raportul Kroll-2. LISTA persoanelor care apar în acest DOCUMENT
Raportul Kroll-2 conține o listă cu toți cei implicați în furtul din sistemul bancar, iar pentru că cei vizați știu asta vor pune presiuni enorme ca acest document să nu fie făcut public. O declarație în acest sens a fost făcută de lidera Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, care a oferit și câteva detalii din acest raport.
Potrivit Maiei Sandu, astăzi în societate ar trebui să se discute despre combaterea corupției și despre lista celor implicați în așa-zisul furt al miliardului, dar lucrurile stau invers din cauza guvernării actuale.
„Din păcate, noi ne-am pliat pe agenda guvernării după ce s-au făcut aceste schimbări la sistemul electoral. Asta în loc să discutăm despre lista celor din raportul Kroll-2. Acesta ar trebui să fie subiectul principal”, a declarat Sandu în cadrul emisiunii „În profunzime” de ieri-seară.
Sandu crede că acest raport trebuie dat publicității și, dacă ar fi voia ei, atunci ar face cu plăcere acest lucru. „Bineînțeles că vom obține acest raport, deoarece trăim în era transparenței. Noi o să punem presiune ca acest raport să fie făcut public. Din informațiile pe care le dețin, ele vin din discuțiile cu oameni din afara țării, acest raport cuprinde o listă a celor implicați în furtul bancar. Lista este foarte mare. Sunt politicieni care au fost la putere și în opoziție în ultimii 20 de ani”, a dezvăluit lidera PAS.
Sursa citată a mai adăugat că cei vizați în acest raport al Kroll vor face tot posibilul ca documentul să nu fie făcut public. „Sunt foarte mulți oameni vizați care nu vor ca toate aceste lucruri să fie făcute publice. Ei vor face presiuni să nu se facă public raportul, dar noi trebuie să identificăm această listă. Așa putem să curățăm clasa politică”, a conchis Maia Sandu.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md