„Primarul tuturor” Ceban va acorda „tot SUPORTUL” ca la Chișinău să fie deschisă o filială a Muzeului blocadei Leningradului
Primarul capitalei, Ion Ceban, nu vede o problemă ca la Chișinău să fie deschisă o filială a Muzeului blocadei Lenigradului, deoarece acel eveniment este „o parte a istoriei”. Mai mult, Ceban, care în campania electorală a declarat că va fi primarul tuturor, a menționat că va oferi tot suportul pentru ca acest muzeu să fie deschis.
Potrivit lui Ceban, ideea de a deschide acest muzeu la Chișinău nu-i aparține lui, ci unui grup de inițiativă, care, de asemenea, a participat la întrevederea cu guvernatorul regiunii Sankt Petersburg.
Deși s-a supărat că presa de la Chișinău i-ar fi interpretat declarațiile cu privire la deschiderea acestei filiale a muzeului, Ceban a confirmat că nu se opune acestei inițiative și chiar va oferi tot suportul necesar.
„Am cerut guvernatorului să ofere suport acestui grup de inițiativă… Dacă vom putea să participăm și noi în asta, vom participa”, a declarat Ceban, în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8.
De asemenea, Ivan Ceban s-a arătat iritat atunci când i s-a amintit că această inițiativă va dezbina și mai mult societatea.
„Voi știți că acolo este cel mai mare cimitir din lume? Acolo au fost înmormântați 600 000 de oameni. Pe fie care metru liniar au fost îngropați 200 de oameni”, a menționat Ceban.
Fostul primar general interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, a criticat ideea de a deschide o filială a muzeului de la Sankt Petersburg. „Orașul suferă de probleme grave si sistemice, iar tu deja ești primarul tuturor. Orașul are nevoie de cultură, trageți vă rog o fugă pe la toate teatrele municipale să vedeți cum o duc. Vedeți Teatrul municipal „Guguță” cum se prăbușește, iar copiii municipiului riscă să rămână fără distracție și piese de teatru cu păpuși”, a scris acesta pe o rețea de socializare.
Anterior, președintele prorus Igor Dodon a promis, în luna octombrie 2019, reprezentanților Uniunii Ofițerilor, organizație condusă de Victor Gaiciuc, că va închide Muzeul Ocupației Sovietice, inaugurat în 2015 la Chișinău în incinta Casei Armatei.
CITIȚI și Lecție de ISTORIE în Parlament pentru cei care o FALSIFICĂ și vor să sărbătorească „eliberarea” pe 24 august: „Documentele arată că Dodon NU are dreptate. Cum poți, la nivel de Președinție, să faci propagandă sovietică și să falsifici istoria?”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”