14:47:44 22.12.2024
Stiri

Primarul celei mai DEZVOLTATE comune din România de unde oamenii nu pleacă, ci vin să locuiască tot mai mulți: „Mi se pare normal ca noi să venim spre primarii din R. Moldova și să întreprindem împreună proiecte care să aducă o viață mai bună acolo"

Social 28.02.2020 09:37 Vizualizări5209 Autor: Ziarul National
Primarul celei mai DEZVOLTATE comune din România de unde oamenii nu pleacă, ci vin să locuiască tot mai mulți: „Mi se pare normal ca noi să venim spre primarii din R. Moldova și să întreprindem împreună proiecte care să aducă o viață mai bună acolo CALM
George Damian, primarul comunei Ciugud, județul Alba din România

Despre realizările primarului comunei Ciugud din județul Alba s-a scris foarte mult atât în România, cât și în alte țări europene. Această localitate poate concura cu oricare alta din Europa și e foarte posibil ca la multe capitole să dețină întâietatea.

În ultimii 20 de ani, populația din Ciugud a crescut de la 2 600 la peste 3 200, mulți dintre locuitori venind de la Alba Iulia, București sau din afara României. Aceste realități au devenit posibile datorită absorbției fondurilor europene și clarviziunii primarului George Damian.

L-am întâlnit la București, la lucrările Adunării Generale a Asociației Comunelor din România, acolo unde a participat și un grup de primari din Republica Moldova.

Domnule George Damian, comuna Ciugud este o excepție de la regulă sau există o tendință generală de dezvoltare a satelor din România?

George Damian: Cu siguranță este o tendință generală. Apartenența noastră la spațiul european a făcut posibil ca, după anul 2007, cu apariția fondurilor europene dar, mai ales, datorită direcției europene pe care au luat-o instituțiile românești locale, centrale și regionale, lucrurile să înceapă să se dezvolte după o anumită strategie.

Plecând de la aceste considerente, automat statul și guvernele au venit, pe lângă banii europeni, cu programe naționale de susținere a satului românesc și astfel am putut asista ca în aproape fiecare sat din România să se întâmple ceva: se fie asfaltată o stradă, să fie construită o rețea de apă, de canalizare, să fie reabilitate școlile, în așa fel încât viața oamenilor să se schimbe în bine, iar satul românesc să devină mai atractiv.

Mai mult decât atât, începând cu anul 2018 putem spune că satul românesc a beneficiat de o altă abordare a ceea ce înseamnă media românească. Considerăm că momentul în care am celebrat Centenarul Marii Uniri a fost unul de răscruce, în care ne-am trezit la realitate, s-a renăscut în noi mândria că suntem români și că, de fapt, nu trebuie să punem pe masă doar ce avem rău, ci trebuie să scoatem în față ceea ce avem bun.

Avem foarte multe lucruri bune cu care trebuie să ne lăudăm și nu le putem lăsa în derizoriu. Cred că acesta a fost momentul de răscruce în ceea ce privește mediatizarea satului românesc și, implicit, a Ciugudului.

La Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România s-a vorbit, în general, doar despre problemele satului românesc...

Este firesc, deoarece atunci când ne întâlnim cu reprezentanții Guvernului, cu șeful statului nu ne lăudăm, ci prezentăm problemele cu care ne confruntăm și căutăm împreună soluțiile pentru rezolvarea lor. Avem și momente în care premiem cele mai bune soluții dar, în general, este o Adunare Generală lucrativă în care noi culegem problemele din teritoriu, le centralizăm și le expunem mai marilor țării.

Ce reprezintă prezența echipei de primari din Republica Moldova la această Adunare Generală a Comunelor din România?

Ei au venit la noi acasă, așa cum noi atunci când mergem în Republica Moldova tot acasă suntem. Sunt frații noștri și mi se pare normal ca atunci când ai o bucurie, când ai o celebrare în familie, frații să fie cei care se așază întâi la masă.

Mulți primari din Republica Moldova își pun speranța în colegii lor din dreapta Prutului. Acest lucru responsabilizează, deranjează poate...

Noi după Revoluție ne uitam spre Vest și ne bucuram când un primar din Franța sau de undeva din Vestul Europei venea să ne sprijine cu o vizită sau cu o idee. Vizitele noastre sunt infinit mai importante în Republica Moldova, pentru că mergem la frații noștri, vorbim aceeași limbă, avem aceeași istorie, aceleași rădăcini, tradiții, avem același cânt, același plâns.

Mi se pare normal ca noi să venim spre primarii din R. Moldova și să întreprindem împreună proiecte care să aducă o viață mai bună acolo. Pe de altă parte, plecăm de la ideea de frăție, ceea ce înseamnă să-ți ajuți fratele, indiferent cât și indiferent când.

Frăția nu se măsoară în cât i-am dat, cât am primit, se măsoară doar în sentimente, credință, iubire și iertare. Putem să discutăm la infinit despre neînțelegeri, alte orientări, dar cred că este important să vedem esența.

Cu susținerea financiară a Guvernului de la București au fost renovate aproape o mie de grădinițe din Republica Moldova, instituții școlare, clădiri cu valoare arhitecturală și istorică, mii de studenți basarabeni beneficiază de burse etc. Credeți că este loc de mai bine?

Întotdeauna se poate mai mult însă este nevoie și de voință, dar și de multă cooperare. E ca și în familie, oricâți bani ai avea, ai impresia că nu sunt destui. Întotdeauna crezi că problemele tale sunt mai mari decât ale celui de dincolo sau ale fratelui tău.

Când însă mergem acolo și vedem ce se întâmplă, înțelegem că ar trebui să ne reașezăm gândurile și viziunile.

Președintele Klaus Iohannis spunea recent că România va investi mai mult în proiecte la nivel local, fără implicarea autorităților centrale de la Chișinău...

Sunt de acord și cred că ar trebui să dezvoltăm parteneriate. Să se finanțeze parteneriate între comunele din România și cele din Republica Moldova, pentru că astfel se întăresc relațiile noastre de frăție, de prietenie, de colaborare și nu sunt doar niște bani trimiși acolo, eu cred foarte mult că în tot ceea ce facem în viața noastră trebuie să investim foarte mult suflet.

Vă mulțumim!

Interviu realizat de Ana Moraru de la Serviciul de comunicare al Congresului Autorităților Locale din Moldova

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

13.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Transnistria, ca un ...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md