14:55:07 23.11.2024
Stiri

Primărie în loc de muzeu! Finanțarea unui proiect IMPORTANT ar putea fi stopată la nordul Moldovei

Social 09.07.2015 12:04 Vizualizări2243 Autor: Ziarul National
Primărie în loc de muzeu! Finanțarea unui proiect IMPORTANT ar putea fi stopată la nordul Moldovei adrnord.md


După ce un edificiu istoric, parte a monumentului istorico-arhitectural Conacul Pommer din Parcul Țaul, raionul Dondușeni, și renovat în ultimii ani cu milioane de lei, urma să devină muzeu, autoritățile locale au decis ca în acesta să fie mutat sediul primăriei.

Din această cauză, Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) ar putea să sisteze finanțarea reabilitării Conacului Pommer din Parcul Țaul pentru care au fost cheltuite în ultimii doi ani peste nouă milioane de lei.

Potrivit ADR Nord, casa-muzeu, situată la intrarea pe teritoriul Parcului Țaul, renovată în cadrul proiectului a costat patru milioane de lei. Aceasta urma să găzduiască sediul administrației Parcului Țaul, precum și expoziţii despre viaţa boierului Pommer, istoria parcului şi a satului.

În primăvara anului 2015, Consiliul local din Țaul a decis ca această clădire să devină sediul primăriei.

Responsabilii de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor au efectuat o vizită la fața locului și au stabilit că decizia consilierilor locali este legală, dar actuala destinație a edificiului istoric renovat este alta decât cea pentru care FNDR a oferit mijloace financiare, fapt care poate stopa finanțarea lucrărilor de reabilitare a Conacului Pommer.

În aceste circumstanțe, realizarea celei de-a treia etape a proiectului depinde de faptul cum autoritățile locale vor gestiona situația creată. Proiectul de dezvoltare regională poate obține finanțare doar în condițiile în care edificiul renovat al casei-muzeu va găzdui inclusiv expoziţii despre viaţa boierului Pommer, istoria parcului şi a satului, dar și administrația Parcului Țaul.

Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, susține că, dacă proiectul va fi realizat integral, vor fi create condiții mai bune pentru dezvoltarea activităților economice în domeniul turismului în raionul Dondușeni, sporind totodată atractivitatea Regiunii de Dezvoltare Nord. „Parcul Țaul are toate șansele să redevină cartea de vizită nu doar a Regiunii de Dezvoltare Nord, ci și a Republicii Moldova”, consideră directorul ADR Nord.

Potrivit ADR Nord, în perioada anilor 2013-2014, FNDR a oferit pentru proiectul de la Țaul peste 9,6 milioane de lei. Cu acești bani a fost posibilă construcția a 0,293 km de gard din metal, 2,807 km de gard din plasă metalică, renovarea a 0,387 km de gard istoric și a porții centrale a Parcului Țaul, precum și renovarea casei-muzeu. Valoarea totală a proiectului se cifrează la peste 26,3 de milioane de lei.

Cu o suprafață de 46 de hectare și o rețea de drumuri de 12,5 km, Parcul Țaul, unul dintre cele mai mari monumente ale naturii din Republica Moldova, nu a mai beneficiat de reparații considerabile din anul 1995. Până în aprilie 2013, parcul s-a aflat în gestiunea Grădinii Botanice, după care a fost trecut în gestiunea Primăriei satului Țaul.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md