Prima reacție a lui Mark Rutte după numirea ca următor secretar general NATO: Maia Sandu, felicitări pentru premierul olandez
Următorul secretar general al NATO, Mark Rutte, a afirmat miercuri, drept reacție la numirea sa de către Consiliul Nord-Atlantic, că este recunoscător tuturor aliaților pentru încrederea acordată și a precizat că preluarea acestui rol reprezintă o „responsabilitate pe care nu o tratez cu ușurință”.
„Este o mare onoare să fiu numit secretar general al NATO. Alianța este și va rămâne piatra de temelie a securității noastre colective. Conducerea acestei organizații este o responsabilitate pe care nu o iau cu ușurință. Sunt recunoscător tuturor aliaților pentru încrederea pe care mi-au acordat-o”, a scris Rutte, pe X, citat de Calea Europeană.
El a indicat că așteaptă cu nerăbdare să preia „funcția cu mare vigoare” în octombrie, ca succesor al lui Jens Stoltenberg, despre care a punctat că „a asigurat NATO o conducere remarcabilă în ultimii 10 ani și pentru care am avut întotdeauna o mare admirație”.
Președinta R. Moldova, Maia Sandu, a transmis un mesaj de felicitare prim-ministrului interimar olandez, Mark Rutte, numit în postul de secretar general al NATO.
„Apreciem parteneriatul nostru de lungă durată cu NATO, care ne ajută să construim reziliența pe măsură ce lucrăm pentru o Moldova stabilă, sigură și mai prosperă. Cele mai bune urări în acest nou rol”, a declarat Maia Sandu.
Consiliul Nord-Atlantic, care reunește toți cei 32 de ambasadori ai statelor membre ale NATO, a decis miercuri să îl numească pe prim-ministrul olandez Mark Rutte în funcția de viitor secretar general al NATO, succedându-i lui Jens Stoltenberg.
Rutte își va prelua funcțiile de secretar general de la 1 octombrie 2024, când expiră mandatul lui Stoltenberg, după zece ani la conducerea Alianței.
Numirea lui Rutte a fost salutată de mai mulți lideri, inclusiv președintele francez Emmanuel Macron, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, dar și de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Premierul demisionar olandez Mark Rutte va deveni cel de-al 14-lea secretar general al NATO, după ce contracandidatul său, președintele român Klaus Iohannis, i-a notificat pe aliați că se retrage din competiție, iar Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-a pronunțat în favoarea susținerii de către România a candidaturii lui Mark Rutte.
Prim-ministru al Olandei din anul 2010, Mark Rutte este în funcție de 14 ani, fiind alături de premierul maghiar Viktor Orban cel mai longeviv lider din Uniunea Europeană și din NATO.
Rutte va prelua conducerea NATO la 1 octombrie 2024, într-un moment critic, cu puțin peste o lună înainte de alegerile din SUA, care vor influența soarta Alianței militare care a servit drept cea mai de succes măsură de descurajare a Europei de Est în fața Rusiei agresive.
Al doilea cel mai longeviv secretar general din istoria Alianței, Jens Stoltenberg, este în funcție din 2014 și urmează să se retragă în octombrie 2024. Mandatul său a fost prelungit în iulie 2023 pentru a patra oară, deoarece țările membre ale Alianței au ales să rămână cu un lider experimentat, în loc să încerce să ajungă la un acord asupra unui succesor, în contextul în care războiul Rusiei din Ucraina face ravagii la ușa NATO.
Succesorul lui Jens Stoltenberg la șefia Alianței va fi confirmat oficial și la summitul aniversar al NATO de la Washington, din perioada 9-11 iulie, când Alianța va marca împlinirea a 75 de ani de existență.
Prin tradiție, toți secretari generali ai NATO sunt europeni și au venit în această funcție după ce au fost prim-miniștri, miniștri de Externe sau miniștri ai Apărării în țările aliate din care proveneau. Ultimii doi secretari generali, Rasmussen și Stoltenberg au fost prim-miniștri în țările lor, Danemarca și Norvegia. Predecesorul celor doi nordici, olandezul „Jaap” de Hoop Scheffer, a fost ministru de externe al țării sale, iar ultimul secretar general al NATO care anterior a ocupat funcția de ministru al apărării a fost britanicul George Robertson, în perioada 1999-2004.
Stoltenberg este al 13-lea secretar general din istoria de aproape 75 de ani a NATO și al doilea cel mai longeviv, după olandezul Joseph Luns, care a stat în funcție 12 ani și 268 de zile. Dacă va rămâne în funcție până anul viitor, Jens Stoltenberg va împlini zece ani la conducerea Alianței Nord-Atlantice.
Mark Rutte va fi al patrulea olandez în rolul de secretar general al NATO, după Dirk Stikker, Joseph Luns și „Jaap” de Hoop Scheffer.
Elveția se declară gata să găzduiască o întrevedere Trump-Putin. Ce se va întâmpla cu mandatul de arestare pe numele liderului rus
Studiu îngrijorător: Oamenii de ştiinţă spun că au descoperit cauza înmulţirii inexplicabile a cazurilor de cancer
Ziua Culturii Naționale: ICR „Mihai Eminescu” și Ambasada României în R. Moldova organizează concertul cu genericul „Enescu. Rapsodii și poeme”, la 70 de ani de la trecerea în neființă a marelui compozitor român