Prima rândunică? Un curier al Partidului „Șansă”, prins cu o sacoșă în care erau peste 600 000 de lei, condamnat: Și-a recunoscut vina și va scăpa doar cu o amendă
Un bărbat prins pe 1 martie curent cu o sacoșă de culoare neagră în care avea suma de 613 500 de lei care urma să fie repartizată la activiști ai Partidului „Șansă”, afiliat condamnatului fugar Ilan Șor, și-a aflat sentința.
Este vorba despre Valeriu Racu, iar verdictul a fost pronunțat astăzi de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, cauza penală fiind expediată în instanță pe 18 octombrie curent.
Curierul, găsit vinovat de finanțare ilegală a partidelor politice, din surse interzise de lege, săvârșită în proporții mari, a scăpat cu o amendă de 45 de mii de lei, după ce a încheiat, pe 4 octombrie curent, un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorul de caz.
Instanța a stabilit că Valeriu Racu activa neoficial în beneficiul Partidului „Șansa” și asigura în mod sistematic transportarea, adică preluarea din diferite locații, preponderent din municipiul Chișinău și suburbiile acestuia, și repartizarea prin intermediari a unor sume de bani persoanelor care prestau diverse servicii în beneficiul Partidului „Șansa”, inclusiv pentru participarea la proteste.
„Pe 1 martie 2024, aproximativ la ora 14:00., Racu Valeriu, fiind parcat cu automobilul, acționând cu intenția de finanțare ilegală a Partidului „Șansa”, din surse interzise de lege (...), i-a transmis altei persoane un pachet de culoare neagră în care se aflau mijloace bănești în sumă totală de 613 500 de lei, care prin intermediari urmau a fi redistribuiți pe teritoriul Republicii Moldova către persoane ce prestau servicii în beneficiul partidului, fără a fi contabilizate sau declarate, deci contrar prevederilor legale privind modalitatea de finanțare a partidului politic”, arată Judecătoria Chișinău.
Suma de 613 500 lei a fost confiscată în beneficiul statului, iar instanța a menținut sechestrul aplicat asupra automobilului deținut de inculpat, cu scopul garantării plății amenzii aplicate.
Totodată, a fost dispusă încasarea a 3 640 de lei din contul inculpatului în beneficiul statului a cheltuielilor judiciare pentru efectuarea raportului de expertiză judiciară.
Sentința poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.
Aura Șova, primele declarații, după ce a câștigat sezonul 12 Vocea României. Ce va face cu premiul cel mare: „Mie nu îmi lipsește nimic. Am un acoperiș deasupra capului, am ce să mănânc”
Maia Sandu le cere ambasadorilor să contribuie la atragerea investițiilor strategice în sectoare de producere, agricultură, energie verde și tehnologiile informaționale: ,,Aderarea la UE, prioritatea primordială a politicii externe"
Cea mai bună soluție pentru CRIZA ENERGETICĂ. Panourile solare pentru balcoane, tot mai populare. Cu cât reduc factura la energie