Prima ieșire publică a lui Bruce Willis, de când suferă de demență: Gestul pe care l-a făcut
Bruce Willis s-a întâlnit cu ofiţerii de poliţie și paramedicilor implicaţi în incendiile din Los Angeles. Într-un filmuleț publicat pe Instagram de soţia sa, Emma Heming Willis, redistribuit și pe pagina lui, actorul diagnosticat cu demenţă apare alături de ofiţeri şi le strânge mâna în semn de mulţumire pentru munca lor.
„Când vedea un paramedic, Bruce rata niciodată ocazia de a-şi arăta recunoştinţa cu o strângere de mână sinceră şi un „mulţumesc pentru serviciile voastre”. Ieri nu a fost diferit”, a scris Emma Heming Willis.
Potrivit publicaţiei People, aceasta a fost prima apariţie asumată a lui Bruce Willis de când boala sa a fost diagnosticată, în 2023. În rest, acesta a mai fost pozat de paparazzi la plimbare cu mașina, cu el pe scaunul pasagerului.
Bruce Willis s-a căsătorit pentru a doua oară cu Emma Heming în 2009. Are două fiice cu ea, născute în 2012 şi 2014. Actorul din „Sixth Sense” a fost căsătorit anterior cu actriţa Demi Moore, din 1987 până în 2000, cu care are trei fiice.
Demi Moore a fost cea care a anunţat sfârşitul carierei lui Bruce Willis în 2022. La acea vreme, actorul a fost diagnosticat cu afazie - o tulburare de limbaj cauzată de leziuni cerebrale. Diagnosticul a fost confirmat abia în anul următor, când a fost anunţată demenţa frontotemporală.
De atunci, actorul s-a retras din lumea filmului, dar apropiaţii săi continuă să ofere informaţii prin intermediul reţelelor sociale, notează News.ro.
„Energocom” a găsit energie electrică pentru a asigura consumul de marți pe malul drept al Nistrului: Cu 3% mai mult decât astăzi
Știați că... R. Moldova are 63 de rezervații naturale: Care sunt cele mai cunoscute și ce rol au acestea
Nu există temei pentru creșterea tarifelor la energia electrică. R. Moldova a cumpărat de la începutul anului 280 de mii MWh, la prețul mediu de circa 126,75 de euro/ MWh. Puțin peste 60 la sută din energie a fost livrată de România