00:24:46 28.09.2024
Stiri

Prim-ministrul Dorin Recean, discurs la tribuna ONU: „Drumul nostru european este o chestiune de interes național vital și cea mai puternică garanție a păcii, democrației și dezvoltării”

Actualitate 27.09.2024 20:38 Vizualizări206 Autor: Ziarul National
Prim-ministrul Dorin Recean, discurs la tribuna ONU: „Drumul nostru european este o chestiune de interes național vital și cea mai puternică garanție a păcii, democrației și dezvoltării”


Autoritățile de la Chișinău se angajează să pregătească R. Moldova pentru aderare la Uniunea Europeană până în anul 2030, inclusiv să curețe sistemul de justiție, să crească reziliența economică a statului și să asigure securitatea energetică,a reiterat prim-ministrul Dorin Recean, vineri-seară, în cadrul discursului ținut la cea de-a 79-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), care se desfășoară la New York, SUA, și are ca temă centrală „Unitate în diversitate pentru pace, dezvoltare durabilă și demnitate umană pentru toți, pretutindeni”.

„Drumul nostru european este o chestiune de interes național vital și cea mai puternică garanție a păcii, democrației și dezvoltării. Pe 20 octombrie, R. Moldova își va reafirma alegerea europeană într-un referendum, pentru a consacra integrarea europeană în Constituția noastră”, a punctat Dorin Recean.

Premierul R. Moldova a subliniat că pacea, securitatea și schimbările climatice sunt provocările generației noastre, iar forul internațional este un prilej unic de a aborda în comun aceste probleme fundamentale de pe agenda globală și de a menţine dialogul la nivel multilateral.

Actualitatea acestor subiecte este dictată, mai ales, de agresiunea rusească în Ucraina, care amenință structura ordinii internaționale.

„Ucraina luptă acum nu doar pentru statalitatea sa, pentru națiunea și existența sa. Ea luptă pentru libertatea fiecărei națiuni de a alege și de a-și urmări propriile aspirații naționale. R. Moldova este solidară cu Ucraina în apărarea împotriva agresiunii Kremlinului. Și îndemnăm comunitatea internațională să ofere în timp util tot sprijinul necesar Ucrainei”, a declarat premierul Dorin Recean.

Potrivit șefului Guvernului de la Chișinău, în pofida războiului la granița noastră, R. Moldova rămâne un contribuitor activ al securității regionale, fiind un partener de încredere pentru vecinii noștri, România și Ucraina, precum și pentru Uniunea Europeană, dar și sprijinind eforturile umanitare prin găzduirea a peste 1 milion de refugiați ucraineni.

Tot de la tribuna ONU, prim-ministrul Dorin Recean a accentuat că R. Moldova își dorește soluționarea justă și pașnică a conflictului transnistrean, cu respect deplin pentru suveranitatea și integritatea teritorială a statului nostru. Premierul a lansat un apel către comunitatea internațională să reafirme necesitatea retragerii imediate și necondiționate a trupelor rusești din Republica Moldova.

La finalul discursului său, premierul Dorin Recean s-a referit la schimbările climatice, care afectează și Republica Moldova, și a salutat adoptarea de către Adunarea Generală a ONU a Pactului pentru Viitor: „Acesta este un pas semnificativ către construirea unei ordini globale mai eficiente, incluzive și durabile și reafirmă responsabilitatea noastră colectivă față de generațiile viitoare. Ne angajăm să lucrăm alături de comunitatea internațională pentru a transforma aceste angajamente în acțiuni concrete care vor modela o lume mai bună și mai rezilientă”.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
27.09.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Voronin, heraldul lu...

23.09.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Portretul alegătorul...

20.09.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Doriți să fiți legat...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md