Prigojin, PĂRĂSIT de mercenari după revolta eșuată: ,,Am luptat pentru țară, nu pentru un idiot încrezut și ambițiile sale personale”
Mercenarii Wagner s-au împărțit în mai multe tabere, în urma rebeliunii eșuate a liderului Evgheni Prigojin, de la finalul lunii iunie.
În timp ce unii membri ai armatei private se întreabă dacă mai merită să îl urmeze pe Prigojin, alții au semnat deja contracte cu Ministerul rus al Apărării.
Deși, după revoltă, s-a spus că mercenarii vor pleca în Belarus, alături de Prigojin, nu există informații că ar fi ajuns acolo.
Un fost membru al grupării, Vlad (nume schimbat pentru a-i proteja identitatea), luptă acum pentru armata Rusiei. Într-o discuție cu jurnaliștii de la The Moscow Times, el l-a criticat pe șeful Wagner pentru că le-a cerut să pornească o revoltă împotriva soldaților ruși. În opinia sa, a fost vorba doar despre un conflict personal cu Ministerul Apărării.
”Nu mi-aș permite niciodată să îndrept armele către oamenii noștri și către propria noastră țară”, a spus Vlad, în vârstă de 29 de ani, care a adăugat că s-a alăturat grupării pentru „a apără țara” și nu „din simpatie pentru Prigojin”. El a precizat că, în timp ce mercenarii Wagner mărșăluiau spre Moscova, s-a întrebat constant dacă ”va fi în stare să își împuște camarazii”.
”Eu și camarazii mei am luptat pentru țară, nu pentru un idiot încrezut și ambițiile sale personale”, a spus și Roman, un al fost mercenar Wagner, în vârstă de 35 de ani, potrivit Știrile PROTV. El a povestit că s-a alăturat anul trecut grupului Wagner, renunțând la locul de muncă din sectorul financiar, pentru că simțea că are „o datorie civică”.
„Țara mea este în război și nu pot sta deoparte”, a spus fostul luptător Wagner, care a petrecut nouă luni pe frontul din Ucraina și a fost decorat cu crucea neagră de armata lui Prigojin.
Cei doi s-au declarat însă șocați de decizia liderului Wagner de a porni revolta, dar, în același timp, dau vina pe liderii armatei pentru că au lăsat conflictul să escaladeze până în acest punct.
„Din cauza neatenției lor, cea mai instruită unitate militară din țara noastră a avut de suferit”, a spus Vlad, referindu-se la „prejudiciul adus reputației” Wagner de rebeliune.
„Dacă mai devreme crucea mea de fier mă făcea 100% patriot, acum sunt jumătate patriot, jumătate trădător”, a spus și Roman.
Deși revolta nu a durat mult, 15 soldați ruși și-au pierdut viața și iar mai multe vehicule militare au fost distruse.
„Camarazii noștri s-au ucis între ei, o cantitate imensă de echipamente militare a fost distrusă, oamenii sunt speriați, ca să nu mai vorbim de deteriorarea reputației Rusiei în sfera geopolitică, iar generalii de parchet sunt încă la locul lor”, a spus Roman, referindu-se la liderii militari corupți și ineficienți, pe care Prigojin ar fi căutat să-i înlăture.
Mihail, un alt mercenar Wagner, în vârstă de 32 de ani, a declarat însă că speră ca ”Marșul pentru Justiție” să fi fost un semnal de alarmă pentru guvern pentru a face unele schimbări.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski