Preţurile gazelor naturale se prăbuşesc în Europa, iar scăderea va continua
În Europa, preţurile gazelor naturale se îndreaptă către noi scăderi după ce au atins cel mai mic nivel dintr-un deceniu în condiţiile în care furnizorii nu dau semne că şi-ar restrânge livrările abundente, scrie Bloomberg.
Stocurile se apropie de nivelul maxim cu săptămâni mai deveme decât se întâmplă de obicei, iar noi livrări continuă să sosească. În pofida unor întreruperi datorate unor activităţi de reparaţii sau întreţinere la unităţile de procesare, preţul de referinţă pentru gaze în Olanda nu reuşeşte să urce de la 10 euro pe MWh.
„În septembrie, unităţile de stocare de gaze din nordul Europei vor fi la capacitate maximă, sporind riscul unor noi scăderi de preţuri“, spune Niek van Kouteren, trader la PZEM, o companie olandeză de energie. „Sub un anumit preţ, producătorii vor fi forţaţi să extragă mai puţine gaze. Însă în acelaşi timp, mari furnizori ca Rusia“ încearcă să-şi crească cota de piaţă.
Oferta continuă să depăşească cererea. Preţurile europene ar putea creşte doar în urma unei reduceri a furnizărilor din Rusia sau Norvegia sau a stopării livrărilor de GNL, spune Norbert Ruecker, de la Julius Baer Group.
În Olanda, preţurile gazelor cu livrare în luna următoare ar putea scădea cu încă 20% în această toamnă, remarcă acesta. „Dacă lucrurile se înrăutăţesc, poate că scăderea va fi chiar şi mai mare“.
Gigantul rus Gazprom a anunţat săptămâna trecută că exporturile sale către Europa vor scădea la 192 miliarde de metri cubi în acest an, cu 4,5% sub volumele record din 2018. Preţul mediu al gazelor sale este de asemenea aşteptat să scadă cu 13% în raport cu anul trecut.
Totuşi, Gazprom nu va stopa probabil livrările doar pentru că preţurile sunt mici.
„Când avem o oportunitate, ne creştem vânzările“, declara săptămâna trecută Mihail Magin, director adjunct la Gazprom Export. „Cota de piaţă în sine nu este o ţintă pentru noi, ci o consecinţă a acţiunilor noastre“.
Preţurile ar trebui să scadă mult mai mult pentru ca producătorii să-şi reducă semnificativ producţia, potrivit lui Ahmed Hammoudan, trader la compania olandeză de energie Eneco.
„Nu preţul, ci veniturile contează cel mai mult pentru marii furnizori“, arată Hammoudan. „Chiar dacă preţurile se prăbuşesc, aceştia nu vor fi probabil sub presiune să reducă livrările pentru că-şi fac hedging pe operaţiuni. Iar aceste companii vor să livreze volume mari“.
Sursa: zf.ro
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”