09:38:37 21.01.2025
Stiri

Preţul gazelor naturale în Europa este la cel mai redus nivel din ultimele 18 luni

Actualitate 04.10.2023 08:28 Vizualizări810 Autor: Ziarul National
Preţul gazelor naturale în Europa este la cel mai redus nivel din ultimele 18 luni

Preţurile de referinţă la gaze naturale pe piaţa din Europa continuă să scadă din cauza vremii neobişnuit de calde care distruge o cerere de gaze deja afectată de apetitul redus al sectorului industrial, transmite Bloomberg.

Contractul la gaze cu livrare în luna noiembrie a scăzut marţi dimineaţa cu 5,4%, până la cel mai redus nivel înregistrat după luna noiembrie 2022. În total, pe parcursul ultimelor trei şedinţe de tranzacţionare, cotaţiile la gaze naturale au scăzut cu peste 10%, citează Agerpres.

Potrivit firmei de prognoze Maxar Technologies, temperaturile din vestul Europei ar urma să depăşească pragul de 20 de grade Celsius în weekend şi vor rămâne peste valorile normale, cel puţin până la mijlocul acestei luni. Asta va amâna debutul sezonului de livrare a agentului termic, după un septembrie călduros.

În paralel, depozitele de gaze continuă să se umple iar potrivit datelor Gas Infrastructure Europe gradul de umplere a depozitelor din regiune este la o medie de 96%.

În ceea ce priveşte consumul de gaze din Uniunea Europeană şi Marea Britanie, acesta a fost cu 9% mai mic în luna septembrie a acestui an comparativ cu luna septembrie a anului trecut, potrivit lui Tom Marzec-Manser, director de analiză la firma ICIS. În plus, este cu 20% mai mic decât media lunii septembrie în perioada 2017-2021.

În Germania, luna trecută cererea de gaze din partea sectorului comercial şi rezidenţial a fost la aproape jumătate din nivelul la care era în luna septembrie 2022, a precizat Tom Marzec-Manser, adăugând că avansul modest al cererii de gaze înregistrat în luna august din partea sectorului industrial s-a evaporat complet în luna septembrie.

În jurul orei 9:29 a.m., la hub-ul de gaze TTF de la Amsterdam, unde se stabilesc preţurile de referinţă în Europa, cotaţiile futures la gaze naturale cu livrare în luna noiembrie erau în scădere cu 3,6%, până la 37,92 euro pentru un Megawatt-oră.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md