Președintele UEFA, reacție devastatoare în scandalul Superligii europene: „Un scuipat în faţă pentru toţi iubitorii fotbalului”
Președintele UEFA a reacționat extrem de agresiv după anunțul înființării Superligii europene. Aleksandr Ceferin spune că această competiție pusă la cale de câteva dintre cele mai mari cluburi ale Europei este împotriva iubitorilor fotbalului.
AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Bafrcelona, Internazionale Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham au anunțat apariția unei Superligi europene, iar Europa fotbalistică este în pragul unui adevărat război.
UEFA a amenințat inițial cu măsuri drastice, inclusiv cu excluderea cluburilor din competițiile europene, dar și a jucătorilor din naționalele pe care le reprezintă.
Aleksandr Ceferin consideră că înființarea Superligii europene este „un scuipat în faţă pentru toţi iubitorii fotbalului”.
Ceferin a mai subliniat că propunerea este una rușinoasă, iar jucătorii care vor da curs acestei competiții vor fi excluși din întrecerile internaționale.
„Douăsprezece dintre cele mai importante cluburi europene anunţă că au ajuns la un acord pentru crearea unei noi competiţii, Super Liga, guvernată de grupările sale sale fondatoare.
Cluburile fondatoare speră să se angajeze în discuţii cu UEFA şi FIFA pentru a găsi cele mai bune soluţii pentru noua ligă şi pentru fotbal în ansamblu”, se arată în comunicat.
Cele 12 cluburi fondatoare sunt AC Milan, Arsenal Londra, Atletico Madrid, Chelsea, FC Bafrcelona, Interazionale Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham.
Preşedintele acestui grup este Florentino Perez, conducătorul de la Real Madrid.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”