„Președintele tuturor”, Igor Dodon, campanie electorală pentru socialiști


Președintele R. Moldova, Igor Dodon, și-a retras calitatea de membru al Partidului Socialiștilor atunci când a fost ales șef de stat, dar continuă să se implice în actvitățile acestui partid și chiar să facă agitație electorală pentru socialiști.
După ce a participat la ședința de partid în care s-a decis ca Ion Ceban să candideze la funcția de primar al capitalei, Dodon l-a luat pe Ceban ieri la Catedrala Metropolitană și l-a rugat să stea alături de el atunci când oferea interviuri în calitate de șef al statului, tehnică numită de specialiștii în PR „transfer de imagine”.
Tot ieri, Dodon a ținut să le povestească internauților despre un eveniment al Partidului Socialiștilor, reprezentanții căruia „au răspuns la întrebările cetățenilor şi au distribuit proaspătul număr al ziarului Socialiștii”.
„Sunt bucuros pentru colegii mei”, a mărturisit președintele R. Moldova, Igor Dodon.











































































