Președintele R. Moldova le-a explicat rușilor de ce Chișinăul are nevoie de un gazoduct comun cu România: Ca să evite Ucraina, dar să primească gaze tot din Rusia
R. Moldova este interesată în a-și diversifica sursele și rutele de aprovizionare cu gaze, pentru a-și asigura securitatea energetică, de aceea construiește în prezent gazoductul Iași-Chișinău.
Declarația îi aparține președintelui Igor Dodon și a fost făcută în fața jurnaliștilor de la Volgodonsk, Federația Rusă, acolo unde șeful statului a participat la inaugurarea monumentului lui Petru I şi al lui Dimitrie Cantemir.
Dodon a spus însă că prin gazoductul Iași-Chișinău vor curge tot gaze rusești.
„Desigur, pentru Moldova este important să primească neîntrerupt resurse energetice. Eu țin minte începutul anului 2009, când eram vicepremier al R. Moldova și a fost blocat tranzitul de gaze din Ucraina. A fost o problemă foarte serioasă pentru R. Moldova și trebuia să calculăm în fiecare zi pentru ca gazele naturale să ajungă în fiecare sat din R. Moldova. De aceea, dacă se ivește ocazia să primim gaz rusesc prin alte rute de alternativă, desigur pentru noi este interesant. Noi acum investim și construim gazoductul Iași-Chișinău care ne va oferi posibilitatea să avem riscuri mai puține, dacă ținem cont de stuația care are loc în statele de tranzit al gazelor”, a declarat Dodon, citat de ria.ru.
Menționăm că autoritățile de la Chișinău au anunțat că lucrările de extindere a gazoductului Iași-Ungheni până la Chișinău vor demara la sfârșitul lunii august curent.
ULTIMA ORĂ // ANRE amână luarea unei decizii privind majorarea tarifelor la gazele naturale cu aproape 40%. Radu Marian: „Anunțul „Moldovagaz”, pe bună dreptate, stârnește nemulțumire și nedumerire în rândul multor cetățeni”
Ministra Sănătății, la Viena: Fortificarea capacităților Institutului Oncologic și promovarea tratamentelor oncologice în R. Moldova sunt printre principalele priorități ale Guvernului
TOP // Cei mai bogați români în 2024