Președintele PSDE discută cu reprezentanții Ambasadei SUA despre securitatea și viitorul economic al R. Moldova


Președintele Partidului Social Democrat European (PSDE), Tudor Ulianovschi, s-a întâlnit cu șeful adjunct interimar al misiunii Ambasadei SUA la Chișinău, Kim Zapfel, și consilierul politic, Jeffrey Kramb.
Discuțiile au vizat rezultatele vizitei efectuate de Tudor Ulianovschi la Washington, unde s-a întâlnit cu noua administrație Trump, la Departamentul de Stat al SUA, cu congresmenii și senatorii americani, precum și mesajele primite de la partenerii americani.
Potrivit unui comunicat, un subiect important al discuțiilor a fost axat pe securitatea și reziliența Republicii Moldova și pe necesitatea susținerii proceselor democratice. Tudor Ulianovschi a propus un plan de relansare economică și industrială a R. Moldova, care include inițiative atractive menite să încurajeze revenirea diasporei.
În acest context, reprezentanții Ambasadei SUA și-au exprimat interesul de a efectua vizite în teritoriu, mai ales la primarii PSDE. Liderul social-democrat a reiterat angajamentul ferm al PSDE față de parcursul european al R. Moldova. A fost subliniată și importanța unui proces electoral corect și democratic.
La finalul discuțiilor, Tudor Ulianovschi a mulțumit Guvernului SUA pentru sprijinul substanțial și constant acordat Republicii Moldova în promovarea reformelor, a statului de drept și în implementarea proiectelor care aduc beneficii concrete pentru cetățeni.









































































