Președintele Maia Sandu NU ar semna niciodată DECRETUL privind desemnarea lui Dodon în funcția de PRIM-MINISTRU, iar clasa politică nu trebuie să admită noi alegeri ANTICIPATE: „Indiferent care va fi rezultatul alegerilor, trebuie de găsit o soluție”
Președintele Maia Sandu nu l-ar desemna niciodată pe Igor Dodon în calitate de prim-ministru, chiar dacă Blocul „Comuniștilor și Socialiștilor”, împreună cu alte formațiuni de stânga, vor avea majoritate parlamentară după alegerile anticipate, a anunțat liderul interimar al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu.
Grosu a făcut trimitere la experiențele anterioare, când Maia Sandu a refuzat să-i desemneze în calitate de premieri pe Mariana Durleșteanu și Vladimir Golovatiuc, deoarece au fost propuși de socialiști și Partidul „ȘOR”.
„Nu ar fi corect să răspund pentru doamna Maia Sandu, dar dacă ne uităm la experiențele anterioare, atunci când au mai fost propuși alți candidați din partea partidelor respective… Au fost setate niște așteptări. Îndemn cetățenii, pentru a nu evita asemenea experiențe, să ieșim exemplar la vot pe 11 iulie. Trebuie să evităm intrarea într-o perioadă de noi turbulențe. Toți sunt obosiți și e firesc. Am ieșit din campania prezidențială și a urmat o criză politică, nu avem guvern plenipotențiar… Acum am intrat în altă campanie. E timpul ca lucrurile să se așeze și să începem a construi”, a precizat liderul PAS, în cadrul unei emisiuni de la N4.
În opinia lui Igor Grosu, turbulențele sunt nocive și pentru business, pentru investitori, pentru funcționarii publici, care stau și încearcă să urmărească încotro vor evolua lucrurile: „Avem cu toții nevoie să intrăm într-o perioadă de edificare, de construcție și transformări durabile. Avem nevoie de un guvern pe doi, trei, patru ani, care să poată livra ceva consistent la finalul mandatului”.
În același timp, Igor Grosu spune că nici teoretic nu vrea să admită că, după alegerile parlamentare din 11 iulie, partidele nu vor putea învesti un nou guvern și se va ajunge iarăși la anticipate.
„Noi nu avem dreptul să supunem societatea și clasa politică, dar însuși statul… Doamne ferește să ajungem la asta. Eu nu cred că vom ajunge la acest scenariu și nici teoretic nu vreau să admit așa ceva. Noi încă nu am ieșit din pandemie… Pentru economie și funcționalitatea instituțiilor ar fi un scenariu foarte prost. Indiferent care va fi rezultatul alegerilor, trebuie de găsit o soluție, pentru că trebuie să intrăm în perioada rece a anului, avem nevoie de un nou buget, ne așteaptă bordul FMI, Comisia Europeană. Noi trebuie să ne mobilizăm și, după alegeri, să lăsăm supărările care s-au acumulat în campania electorală. Trebuie să fim oameni de stat. Eu nu pot să admit că vor urma alte alegeri parlamentare anticipate”, a conchis Grosu.
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani