ȘANTAJ // Președintele „JUCĂTOR” Dodon îi vrea pe socialiști la GUVERNARE „cu cineva”: „Eu nu spun cu cine, dar sunt șanse de a rezolva aceste probleme”
Președintele Igor Dodon crede că R. Moldova va avea mari probleme cu prețul și livrările de gaze din Federația Rusă, iar pentru a evita o nouă criză energetică este nevoie ca reprezentanții Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) să fie la guvernare. Acesta mai spune că dânsul ar putea negocia cu Vladimir Putin un preț mai mic la gazele rusești.
Potrivit șefului statului, prețul de import la gaze se calculează în fiecare trimestru. „În primul trimestru al anului curent prețurile au crescut. Acum, „MoldovaGaz” trebuie să ia o decizie ce face mai departe. Evident că ei trebuie să se adreseze la ANRE, pentru ajustarea tarifelor. Ajustarea nu înseamnă micșorarea (prețului)”, a a declarat Dodon la o emisiune de la postul NTV Moldova.
În opinia lui Dodon, pentru a evita majorarea prețului sunt două soluții, iar cheia ar fi la el: „Dacă Dodon se înțelege cu Federația Rusă și încearcă să negocieze alt preț la gaz, este o situație. Dacă este un Guvern, care e pentru relații bune cu Rusia, nu transfugi, nu antirusesc, atunci șanse sunt”.
Acesta a mai adăugat că Rusia urmează să micșoreze volumul tranzitului de gaze livrate prin Ucraina, iar R. Moldova se va pomeni într-o criză similară celei de acum zece ani. „Eu în 2009 am mai gestionat o astfel de criză, dar ea a fost pentru o perioadă foarte scurtă. Acum poate să fie situația mult mai gravă și aceasta va fi în plină iarnă. La sfârșitul anului expiră și contractul de primire a gazelor din Federația Rusă. Trebuie să fie instalat un Guvern care ar putea să meargă să negocieze acest lucru cu Federația Rusă și acest Guvern trebuie să fie un partener credibil pentru ruși, ei nu o să discute cu fiecare”, crede acesta.
Astfel, pentru a evita o astfel de situație, Dodon spune că e nevoie de o majoritate cu participarea celor 35 de deputați socialiști. „Dacă nu va fi o majoritate unde vor participa socialiștii, atunci noi vom avea probleme. Unica soluție este ca la guvernare să fie socialiștii. Dacă vor fi socialiștii la guvernare, eu nu spun cu cine, dar o formă de guvernare cu cineva, atunci sunt șanse de a rezolva aceste probleme”, a conchis șeful statului.
Oleg Serebrian, despre discuțiile cu „Gazprom”: „Întreruperea livrărilor de gaze în regiunea transnistreană nu ar fi pur și simplu o criză, ci o catastrofă umanitară”
FOTO // Militari ai Batalionului 22 de Menținere a Păcii „Căștile albastre”, pe primul loc la o competiție din Carolina de Nord: Au concurat cu șase echipe din SUA
„Moldovagaz”, controlată de „Gazprom”, solicită MAJORAREA tarifelor la gazele naturale: „Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională”