04:44:15 28.11.2024
Stiri

Președintele Dodon, noi INIȚIATIVE legislative. „Afirm cu toată certitudinea că nu putem tolera...”

Politică 05.04.2017 16:36 Vizualizări3333 Autor: Ziarul National
Președintele Dodon, noi INIȚIATIVE legislative. „Afirm cu toată certitudinea că nu putem tolera...”


Președintele Igor Dodon este nemulțumit de faptul că administratorii întreprinderilor de stat și conducătorii întreprinderilor cu capital majoritar de stat ridică salarii „fabuloase”. Și asta chiar dacă instituțiile conduse de aceștia „nu înregistrează performanțe financiare pozitive”.

Astfel, șeful statului vine cu o inițiativă legislativă ce ține de plafonarea salariilor conducătorilor întreprinderilor de stat și a instituțiilor regulatorii.

„În prezent există discrepanțe uriașe dintre salariile conducătorilor unităților de reglementare cu autonomie financiară, ale conducătorilor și ale altor demnitari de stat. Consider inadmisibil ca în R. Moldova, o țară în care, potrivit statisticilor, circa 1 mln. de cetățeni trăiesc la limita sărăciei, să existe nejustificat salarii care pot ajunge la câteva zeci de mii de lei pe lună. Afirm cu toată certitudinea că nu putem tolera astfel de venituri uriașe, care depășesc chiar și cele mai înalte standarde de salarizare din mediul privat, inclusiv în condițiile în care salariul mediu pe economie este de aproape cincisprezece ori mai mic”, motivează Igor Dodon.

De asemenea, oficialul propune să fie revăzute și principiile de salarizare a administratorilor întreprinderilor de stat și conducătorilor întreprinderilor cu capital majoritar de stat.

„Iată doar câteva exemple: conducătorul ANRE are un salariu lunar de circa 60 000 de lei, cel al MoldATSA - 85 000 de lei, Moldtelecom – 50 770 de lei etc. Mai mult ca atât, comunitățile de experți și asociațiile obștești califică drept ineficientă administrarea acestor întreprinderi din punct de vedere managerial, iar diferența în raport cu salariile altor bugetari - medici, pedagogi, cei care adaugă cea mai mare valoare pentru dezvoltarea R. Moldova, este o discriminare inadmisibilă și fără precedent”, spune sursa citată.

Potrivit președintelui, salariile conducătorilor întreprinderilor de stat nu trebuie să depășească valoarea a două salarii medii de la întreprinderea pe care o conduc, iar ale conducătorilor instituțiilor regulatorii să nu fie mai mare decât salariul conducătorului instituției care l-a numit în funcție.

O altă inițiativă legislativă a președintelui se referă la achitarea unor taxe de moștenire. „Potrivit proiectului de lege, se propune ca taxarea succesorilor de gradul I, care au o prioritate naturală în raport cu toate celelalte persoane cu vocație succesorală, să fie la un preț simbolic. Astfel, taxele pentru autentificarea testamentelor și eliberarea certificatelor de moștenitor, precum și pentru serviciile notariale să fie nu mai mari de 1000 de lei”, a mai adăugat Igor Dodon.

Amintim că Igor Dodon a mai venit cu o inițiativă legislativă în Parlament (privind anularea legii care pune pe umerii cetățenilor miliardul sustras din sistemul bancar n.r.), dar nu a fost aprobată de deputați care au spus că președintele nu a prezentat și soluții privind acoperirea datoriei către Banca Națională a Moldovei.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md