01:37:19 28.11.2024
Stiri

Președintele Dodon se teme de CONCURENȚĂ și CONDIȚIONEAZĂ susținerea proiectului privind introducerea sistemului mixt

Politică 21.06.2017 10:30 Vizualizări2520 Autor: Ziarul National
Președintele Dodon se teme de CONCURENȚĂ și CONDIȚIONEAZĂ susținerea proiectului privind introducerea sistemului mixt


Președintele Igor Dodon vrea cât mai puține partide în viitorul Parlament, iar în acest sens susține că deputații Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) nu vor vota trecerea la sistemul mixt, în cazul în care va fi micșorat pragul electoral. De asemenea, șeful statului mai are patru „condiții principiale” pentru ca proiectul să fie votat de deputații socialiști în lectura a doua.

„Noi acceptăm orice recomandare tehnico-juridică din partea Comisiei de la Veneția, dar nu vom permite ca cineva să se implice în treburile noastre interne. Să schimbăm sau nu sistemul electoral e o chestiune suverană a R. Moldova. Noi studiem acum recomandările Comisiei de la Veneția, iar multe dintre acestea ne convin. Totuși, avem patru condiții principiale pentru ca să votăm acest proiect de lege”, a declarat Dodon, în cadrul unei emisiuni televizate.

Astfel, șeful statului a menționat că e categoric împotriva micșorării pragului electoral și optează pentru un singur tur de scrutin.

„Suntem împotriva micșorării pragului de reprezentare pentru partidele politice. 6% trebuie să fie păstrate. În anul 2014, noi am modificat legislația, majorând pragul de la 4% la 6%. Consider că nu este corect să micșorăm pragul la 2%, pentru ca toate partidele mici să ajungă în Parlament. Totodată, optăm pentru un singur tur de scrutin. Persoana care a obținut cel mai bun rezultat, nu neapărat majoritatea voturilor, să fie aleasă în calitate de deputat”, a enumerat Igor Dodon primele două condiții.

În același context, Dodon insistă ca în viitorul Parlament să le fie asigurate fotolii de deputați și reprezentanților din Transnistria, precum și deschiderea secțiilor suplimentare peste hotare.

„Acestea sunt cele patru condiții ale noastre pentru susținerea proiectului în lectură finală. Dacă aceste condiții vor fi păstrate în proiect, atunci votăm. Dacă măcar o singură condiție nu va fi respectată, atunci nu vom vota. Este o probabilitate foarte mare că cele patru condiții ale noastre să fie respectate. Cred că până la finele sesiunii parlamentare proiectul va fi votat și va intra în vigoare”, a conchis sursa citată.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md