Igor Dodon anunță prioritățile politicii externe a R. Moldova: implementarea Acordului de asociere cu UE, dezvoltarea relațiilor cu Federația Rusă și parteneriat strategic cu Ungaria. „Noi nu avem subiecte dificile și contradicții cu România”
Autoritățile de la Chișinău se vor ține în continuare de „conceptul nou”, lansat acum câțiva ani de către președintele Igor Dodon, privind „promovarea unei politici externe echilibrate”, afirmă șeful statului și șeful diplomației moldovenești, Aureliu Ciocoi.
Într-o ședință a Colegiului Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), organizată astăzi la Chișinău, Igor Dodon a punctat în fața ambasadorilor că una dintre prioritățile politicii externe este implementarea Acordului de asociere cu UE.
„Eu cred că lucrul acesta este clar pentru toți și este indiscutabil. Cunoaștem poziția partenerilor noștri de la Bruxelles, cunoașteți pașii pe care i-a întreprins actualul Guvern și sunt ferm convins că dialogul cu Bruxelles-ul va continua eficient”, a afirmat Dodon.
Totodată, șeful statului a punctat că „va insista” pentru dezvoltarea relațiilor strategice cu Federația Rusă, după ce „în 2019 noi am restabilit dialogul la toate nivelurile”.
„Foarte importantă este dezvoltarea relațiilor cu vecinii noștri. Vreau să amintesc că, în aprilie curent, noi marcăm zece ani de la semnarea Acordului de parteneriat strategic cu România. Noi ne dorim foarte mult ca acest parteneriat să fie dezvoltat în continuare. Țin să menționez că noi nu avem subiecte dificile sau contradicții cu partenerii noștri din România. Chiar dacă ei trec acum printr-o situație politică internă mai dificilă, asta este treaba lor internă, noi nu ne implicăm, noi le urăm succese să treacă peste această perioadă și ne dorim ca dialogul să fie eficient în continuare”, a adăugat Dodon.
CITIȚI și Președintele Dodon, NEMULȚUMIT de activitatea ambasadorilor R. Moldova: Le cere să nu facă „geopolitică”. „Ambasadorul primește salariu pentru a da rezultate, nu pentru a fi la odihnă în afara țării”
Oficialul a ținut, de asemenea, să amintească faptul că R. Moldova a semnat un acord de parteneriat strategic și cu Turcia, în 2018, iar în acest an speră să semneze unul similar și cu Ungaria: „Sperăm foarte mult ca, în luna martie, să semnăm un astfel de parteneriat strategic și cu Ungaria, în cadrul vizitei prim-ministrului ungar la Chișinău”.
Și ministrul de Externe, Aureliu Ciocoi, a afirmat că pentru R. Moldova este important ca înțelegerile cu România să fie îndeplinite.
„Pentru noi este esențial ca în relațiile cu România, cu care avem o relație specială, să continuăm realizarea înțelegerilor convenite, în interesul prioritar al cetățenilor”, a spus Ciocoi la Colegiu MAEIE.
Șeful diplomației moldovenești și-a exprimat dorința negocierii „unei noi agende de asociere cu UE”, în paralel cu lichidarea restanțelor din planurile anterioare privind implementarea Acordului de asociere cu UE, și a anunțat că R. Moldova se va pregăti pentru Summitul Parteneriatului Estic ce va fi organizat în iunie curent la Bruxelles, dar și de vizita secretarului general al Consiliului Europei, care ar urma să viziteze R. Moldova în acest an, la 25 de ani de la aderarea republicii noastre la această structură.
CITIȚI și VIDEO // Veteranii războiului de la Nistru cer DEMISIA ministrului de Externe: „Al cui slugoi este Ciocoi? În 1992 a fost un RĂZBOI al Federației Ruse contra R. Moldova”
Aureliu Ciocoi a ma spus că relația cu NATO va fi bazată pe „resptectarea neutralității R. Moldova” și va fi orientată spre modernizarea sectorului de apărare din republică.
Ministrul de Externe a denunțat practica anterioară de a transforma diplomația „într-o secție banală a unui singur partid” și a o implica „în lupta pentru menținerea la putere a fostului regim”, cerându-le președintelui Igor Dodon și premierului Ion Chicu, prezenți la ședința de la MAEIE, să modifice legislația cu privire la statutul diplomaților, astfel încât instituția să fie „depolitizată”.
Președintele Parlamentului de la Chișinău, apel la adresa românilor din R. Moldova în privința candidatului pe care să-l aleagă în turul doi: „Trebuie să protejăm România și R. Moldova de extremiști și politicieni cu simpatii neo-fasciste”
Au fost constituite grupurile de lucru care vor decide subiectele pentru examenele și evaluările naționale din acest an de studii, inclusiv la BAC
Nicolae Ciucă a DEMISIONAT din fruntea PNL: „Noua conducere a PNL nu va fi singură, deoarece are alături o oștire minunată formată din primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni”