09:07:21 23.11.2024
Stiri

Preşedinta Maia Sandu, oaspetele Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei, la Săvârşin

Actualitate 12.01.2024 14:33 Vizualizări1877 Autor: Ziarul National
Preşedinta Maia Sandu, oaspetele Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei, la Săvârşin


Preşedintele R. Moldova, Maia Sandu, va fi sâmbătă, 13 ianuarie, oaspetele Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei, la Castelul Regal Săvârşin.

„Excelenţa Sa doamna Maia Sandu, preşedintele R. Moldova, va fi oaspetele Majestăţii Sale Margareta Custodele Coroanei la Castelul Regal Săvârşin, în ziua de sâmbătă, 13 ianuarie 2024, de la ora 14. Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu vor întâmpina pe Excelenţa Sa doamna preşedinte Maia Sandu în Satul Regal, la ora 14.00. Apoi, înaltul oaspete va fi invitat la dejun în Castelul Regal Săvârşin. După prânz, preşedintele R. Moldova va vizita Parcul Regal şi Muzeul Regal al Automobilului alături de Majestatea Sa şi Alteţa Sa Regală”, anunţă Secretariatul Casei Regale.

Vizita la Săvârşin se va încheia în jurul orei 16.00.

Preşedintele R. Moldova Maia Sandu se va afla în România pentru a primi premiul Timişoara Pentru Valori Europene, ceremonia fiind programată la ora 11.00, la Cinema Timiş.

„Preşedinta R. Moldova este prima laureată a celei mai înalte distincţii instituite anul acesta de Municipiul Timişoara. Cu această ocazie, Domnia Sa va fi prezentă la Timişoara pentru ceremonia din 13 ianuarie şi va rosti un discurs despre Europa şi valorile care ne definesc”, a transmis Primăria Timişoara.

Premiul Timişoara Pentru Valori Europene onorează personalităţi recunoscute pe plan internaţional care, cu determinare, curaj şi creativitate, promovează sau apără valorile europene în interiorul şi în afara Uniunii Europene.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md