00:07:14 23.11.2024
Stiri

Președinta Maia Sandu îndeamnă moldovenii cu cetățenie europeană să meargă duminică la vot: „Votul moldovenilor este important și pentru R. Moldova, pentru că următorul Parlament European va decide asupra integrării europene a R. Moldova”

Actualitate 03.06.2024 09:50 Vizualizări1251 Autor: Ziarul National
Președinta Maia Sandu îndeamnă moldovenii cu cetățenie europeană să meargă duminică la vot: „Votul moldovenilor este important și pentru R. Moldova, pentru că următorul Parlament European va decide asupra integrării europene a R. Moldova”


Participarea cetățenilor R. Moldova la alegerile europarlamentare de duminică, 9 iunie, este importantă și pentru statul nostru, pentru că „următorul Parlament European va decide asupra procesului de integrare europeană a R. Moldova”, susține președinta Maia Sandu.

Într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook, șefa statului îndeamnă cetățenii R. Moldova care au și cetățenia unui stat membru al UE să participe duminică la vot în cadrul celor 52 de secții de votare, dintre care 13 în Chișinău, deschise de Ambasada României în E. Moldova.

CITIȚI și EUROPARLAMENTARE // Cetățenii români din R. Moldova, invitați să aleagă, pe 9 iunie, 33 de reprezentanți ai României în Parlamentul European: Adresele celor 52 de secții de votare, deschise în stânga Prutului

„Dragi moldoveni, mă adresez celor care au deja cetățenie europeană, fie că au pașaport românesc, bulgar, italian, francez sau al altui stat al Uniunii Europene. În perioada 6-9 iunie, milioane de oameni din toate cele 27 de state ale UE vor merge la vot pentru următorul Parlament European. Cetățenii moldoveni care au și cetățenie europeană pot participa aici, acasă, sau în statele membre ale UE la alegerea următorului Parlament European.

În Republica Moldova, votul va fi organizat pe 9 iunie, în 52 de secții de vot, peste tot în republică, dintre care 13 - în Chișinău. Votul moldovenilor este important și pentru R. Moldova, pentru că următorul Parlament European va decide asupra procesului de integrare europeană a R. Moldova și ne dorim un Parlament European care să susțină aderarea R. Moldova la UE și care să vrea să fac UE mai puternică. Pe 9 iunie, mergeți neapărat la vot!”, este îndemnul lansat de președinta Maia Sandu.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md