Premiul Timișoara pentru Valori Europene, acordat președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, pentru susținerea integrării europene a Republicii Moldova și a Ucrainei


Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, este laureata din acest an a Premiului Timișoara pentru Valori Europene, înființat de Municipiul Timișoara. Premiul îi va fi înmânat la Timișoara în cadrul unei ceremonii de gală, care va avea loc marți, 22 mai.
Potrivit Primăriei Timișoara, premiul a fost atribuit de un juriu format din personalități de vârf ale corpului profesional românesc în diverse domenii.
„În desemnarea Excelenței Sale, juriul apreciază că prin leadership-ul său puternic și viziunea clară asupra unei Europe unite și reziliente, a demonstrat că politica poate fi un instrument de progres și speranță. Într-un moment de provocări majore pentru Europa, Roberta Metsola a avut un rol esențial în mobilizarea sprijinului european pentru Ucraina, promovând măsuri concrete de asistență umanitară și militară, dar și susținând integrarea europeană a Republicii Moldova și a Ucrainei. Juriul este impresionat de poziția fermă a Robertei Metsola de aliat de încredere al României în eforturile de aderare la spațiul Schengen, reafirmând constant că locul țării noastre este alături de celelalte state membre în această zonă de liberă circulație”, se arată în comunicatul autorităților locale de la Timișoara.
Premiul este dotat cu 30 000 euro din contribuții ale unor companii private.
Membrii juriului care au decis câștigătorul acestui premiu sunt Iulia Motoc (Haga), judecător al Curții Penale Internaționale; Cristian Măcelaru (Koeln), director muzical al Orchestrei Naționale a Franței; Simona Miculescu (Paris), ambasador, președinte al Conferinței generale a UNESCO; Anca Miruna Lăzărescu (Muenchen), regizoare și scenaristă; Adriana Babeți (Timișoara), scriitoare și critic literar; și Dominic Fritz, primarul Timișoarei.
„Îi mulțumesc președintei Parlamentului European că a acceptat premiul Timișoarei. Acest premiu e o recunoaștere a poziției ei ferme de apărătoare și promotoare a valorilor europene. Roberta Metsola a fost în prima linie a celor care au mobilizat sprijinul european atunci când Rusia a invadat Ucraina. S-a bătut pentru dreptul României de a fi în Schengen. Face parte din tânăra generație de politicieni europeni care crede în construcția europeană și în valorile care o definesc, și care zi de zi reclădește încrederea oamenilor în democrație și în instituții. O așteptăm la Timișoara, pentru a celebra împreună Europa”, a spus primarul Dominic Fritz, inițiatorul premiului și membru în juriu.
Premiului Timișoara pentru Valori Europene a fost înființat de către Municipiul Timișoara pentru a onora personalități recunoscute pe plan internațional care, cu determinare, curaj și creativitate, promovează sau apără valorile europene în interiorul și în afara Uniunii Europene.
Prima laureată a premiului a fost președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, prezentă la Timișoara anul trecut, pentru înmânarea premiului. Șefa statului a donat premiul de 30 000 de euro unei organizații pentru copii cu sindromul Down.











































































