14:00:25 21.12.2024
Stiri

Premiul Nobel pentru Economie, acordat pentru „studiile cu privire la modul în care instituţiile sunt formate şi afectează prosperitatea”

Actualitate 14.10.2024 14:37 Vizualizări597 Autor: Ziarul National
Premiul Nobel pentru Economie, acordat pentru „studiile cu privire la modul în care instituţiile sunt formate şi afectează prosperitatea” Nobel Prize

Premiul Nobel pentru Economie a fost atribuit, luni, unui trio format din profesorii Daron Acemoglu, Simon Jonhson şi James Robinson pentru „studiile lor cu privire la modul în care instituţiile sunt formate şi afectează prosperitatea”, a anunţat luni Academia Regală Suedeză de Ştiinţe (Kungliga Vetenskapsakademien) din Stockholm, transmite Reuters preluată de Agerpres.

Toţi cei trei cercetători lucrează în SUA. Economistul american de origine turcă Daron Acemoglu este profesor la renumitul Massachusetts Institute of Technology, la fel ca şi britanico-americanul Simon Johnson, iar James A. Robinson, la rândul său un britanico-american, este profesor de economie la Universitatea din Chicago.

„Reducerea diferenţelor mari de venituri între ţări este una din cele mai mari provocări ale timpului nostru. Laureaţii au demonstrat importanţa instituţiilor sociale în atingerea acestui obiectiv”, a declarat Jakob Svensson, preşedintele Comitetului Nobel pentru Economie.

„Societăţile cu un stat de drept slab şi instituţii care exploatează populaţia nu generează creştere sau schimbare în mai bine”, au adăugat organizatorii ceremoniei pe site-ul oficial nobelprize.org.

Printre precedenţii câştigători ai Premiului Nobel pentru Economie se numără Milton Friedman, John Nash şi fostul preşedinte al Rezervei Federale americane, Ben Bernanke.

În 2023, Claudia Goldin, profesoară la Hrvard, a primit Premiul Nobel pentru Economie „pentru progresele în înţelegerea rezultatelor participării femeilor pe piaţa muncii”.

Este a treia femeie care a primit Premiul Nobel pentru Economie şi prima femeie care a fost onorată cu premiul pentru contribuţia sa individuală, şi nu în colaborare. Premiul Nobel pentru Economie a fost instituit în anul 1968 de Banca Centrală a Suediei şi a fost decernat prima dată în 1969.

Premiul este finanţat de Banca Centrală a Suediei, spre deosebire de celelalte premii, care sunt finanţate de Fundaţia Nobel. Valoarea premiului este de 11 milioane de coroane suedeze (1,1 milioane de dolari).

Ceremonia oficială de înmânare a premiilor Nobel se desfăşoară în fiecare an la Stockholm pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea lui Alfred Nobel.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

16.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Delirul imperial îna...

13.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Transnistria, ca un ...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md