13:18:56 25.11.2024
Stiri

Premierul Sandu nu vede nimic rău în faptul că miniștrii Stamate și Popescu au plecat în CONCEDIU.„Să fim judecați după REZULTATE. Și eu în 2012 am plecat în concediu și nu a fost TRAGEDIE NAȚIONALĂ”

Social 31.07.2019 17:21 Vizualizări2622 Autor: Ziarul National
Premierul Sandu nu vede nimic rău în faptul că miniștrii Stamate și Popescu au plecat în CONCEDIU.„Să fim judecați după REZULTATE. Și eu în 2012 am plecat în concediu și nu a fost TRAGEDIE NAȚIONALĂ” captură privesc.eu


Premierul Maia Sandu recunoaște că miniștrii Justiției și Afacerilor Externe și Integrării Europene au plecat în concediu doar după câteva săptămâni de lucru, însă nu vede nimic rău în asta. Mai mult, premierul a precizat că Guvernul său ar trebui să fie judecat prin prisma rezultatelor obținute și nu când pleacă miniștri în concediu.

Întrebată dacă e adevărat că după Olesea Stamate a plecat în concediu și șeful diplomației moldovenești, Nicu Popescu, premierul a confirmat. „Am vorbit în această dimineață cu ministrul de Externe și nu vă pot spune exact dacă de astăzi este în concediu sau nu. Știu că i-am semnat sau urmează să-i semnez cerere de concediu. Așa cum toată lumea are dreptul la concediu, și miniștri au drepturi. Mai ales că unii miniștri sunt în proces de a aduce familiile în R. Moldova”, a declarat astăzi Maia Sandu.

Citește și: Încă un MINISTRU a plecat în CONCEDIU. Acesta a primit acceptul premierului Maia Sandu

Premierul i-a luat apărarea și ministrului Olesea Stamate, care a plecat în concediu pentru două săptămâni. „Eu sunt sigură că doamna Stamate a lucrat 12 luni. Îmi amintesc de anul 2012 când am preluat funcția de ministru al Educației…Muncisem în altă parte și mi-am luat câteva zile libere. Ce, a fost tragedie națională? Contează rezultatele și ca toți miniștri să fie eficienți. Trebuie să le respectăm dreptul la odihnă, atunci când e necesar. Vrem să fim judecați după rezultate și nu când ne-am luat concediu”, a punctat sursa citată.

Citește și: Ministrul Justiției a plecat în CONCEDIU pentru două săptămâni. Se întâmplă după o lună de la preluarea MANDATULUI

În ceea ce o privește, Maia Sandu a dat asigurări că în următoarele luni nu va merge în concediu, deoarece are mult de muncă.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md