Dan Dungaciu: Premierul Maia Sandu calcă pe minele rusești plantate de președintele Igor Dodon. Chișinăul își asumă perspectiva Moscovei în politica externă?

Pe 30 iulie 2019, premierul R. Moldova Maia Sandu a acordat un interviu Agenției de presă ruse TASS.

Interviul este important din două puncte de vedere. Primul: prefațează vizita premierului Maia Sandu la Moscova, care va avea loc în toamnă. Al doilea: un asemenea interviu este expresia aparatului premierului de politică externă și a Ministerului de Externe de la Chișinău, deci prezintă cea mai amplă și clară perspectivă de politică externă pe spațiul estic a guvernului Sandu de până acum. De aici importanța lui strategică.

Dar și semnele de întrebare pe care le ridică. Pentru că, fără să fie sau să fi fost vreodată „omul Moscovei”, în interviul acordat agenției ruse, doamna Maia Sandu riscă enorm transmițând, direct sau indirect, o serie de teze rusești despre relația bilaterală, regiunea estică sau diverse subiecte punctuale. Prin asta le valideze la nivel de politică de stat.

Să le luăm pe rând.

TEZA 1: Interdicțiile rusești pentru produsele moldovenești NU sunt politice

În interviul din TASS, doamna Maia Sandu spune așa: „După cum cunoașteți, după semnarea acordului de asociere cu UE, au fost introduse taxe suplimentare la exportul a 19 poziții de mărfuri moldovenești. Aceste taxe pot fi scoase, dacă noi am ajunge la concluzia că între două zone de comerț liber nu sunt contradicții, pe lângă asta subliniez că din partea Moldovei, într-adevăr exista fenomenul de reexport al mărfurilor în Rusia (subl.n.). Acest fenomen este necesar să fie oprit. Tema comerțului va fi prelucrată în cadrul comisie interguvernamentale la nivelul ministerelor economiei și eu deja am dat indicațiile de rigoare președintelui comisiei interguvernamentale din partea noastră, ministrul economiei”.

Concluziile sunt evidente:

• Nu au existat și nu există bariere comerciale pe care Federația Rusă le-ar fi ridicat împotriva produselor moldovenești;
• Nu există embargouri politice aplicate de Federația Rusă Moldovei și nici atitudini preferențiale aplicate de către Moscova diverselor companii moldovenești (vezi, de pildă, cazul Găgăuziei);
• Introducerea de către Rusia pe teritoriul său a taxe de export pentru 19 tipuri de producție moldovenească a fost făcută strict de frica reexporturilor de mărfuri europene prin R. Moldova;
• Problema comerțului între Rusia și R. Moldova este una strict comercială/tehnică, nicidecum politică sau – horrore dictum – geopolitică. Doar prin această grilă va gândi și acționa de aici înainte guvernul moldovenesc.

TEZA 2: Trupele rusești NU trebuie retrase din R. Moldova.

Premierul Maia Sandu spune în interviul din TASS: „Conform Constituției, Moldova este o țară neutră. Aflarea trupelor pe teritoriul nostru a Grupului Operațional al Forțelor Rusești din Transnistria (GOFR) contravine și legilor și voinței guvernului țării. Nici un guvern moldovean, nici fost, nici viitor, nu a fost de acord și nu va fi de acord cu prezența lor”.

Mesajele sunt următoarele:

• Guvernul Sandu își asumă diferențierea de sorginte rusă (lansată de Moscova după Reuniunea OSCE din 2009) între așa numitele „trupe de pacificatori” și trupele GOTR. În realitate diferența este artificială și nu a fost făcută nici în celebra Rezoluție OSCE de la Istanbul din 1999;
• Pe cale de consecință, guvernul Sandu nu va mai solicita retragerea integrală a trupelor ruse și a armamentului rusesc, conformându-se tezelor din Rezoluția ONU din 13 iunie 2018, „Complete and unconditional withdrawal of foreign military forces from the territory of the Republic of Moldova“ (Retragerea completă şi necondiţională a forţelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova), o Rezoluție un titlu manipulatoriu, nefiind vorba în ea decât de așa numitul Grup Operativ al Trupelor Ruse (GOTR), nu de toți militarii ruși aflați pe teritoriul R. Moldova – analiza Rezoluției aici.
• În termeni de politică externă și conflicte înghețata, la Chișinău nu s-a schimbat nimic. Guvernul Sandu se aliniează, de fapt, 100%, politicii anterioare pro-ruse duse de Binomul Plahotniuc – Dodon, prin guvernul Filip, în această chestiune.

Nu putem să trecem la acest punct peste manipulările/erorile de presă care încă mai există la Chișinău, și nu numai, pe această temă. Site-ul postului de radio Europa Liberă de la Chișinău (vezi foto), relatează despre interviul doamnei Maia Sandu din TASS cu următorul titlu (atribuit premierului): „Niciun guvern moldovean nu va fi de acord cu staționarea trupelor ruse pe teritoriul țării”.

După cum am văzut, este, cel puțin, o greșeală. Premierul Sandu nu a afirmat așa ceva în interviul acordat agenției ruse TASS, menționând doar militarii din GOTR, iar ideea că la Chișinău s-ar insista, chipurile, pe retragerea totală a trupelor ruse din Transnistria este una falsă și manipulatorie, indiferent cine o colportează.

Faptul că la Chișinău nu se mai insistă pe retragerea completă a trupelor ruse este de fapt pregătirea terenului, pe termen mediu și lung, pentru oferirea consensuală de „statut special” regiunii separatiste.

TEZA 3: Geopolitica NU există și nu trebuie să prevaleze în relația cu Federația Rusă

Titlul ales de agenția rusă este revelator pentru obiectivele interviului: „Premierul Moldovei: noi nu avem de gând să aprindem spiritele geopolitice”.

Doamna Maia Sandu confirmă această teză și o întărește: „Mie îmi pare că actuala configurație a puterii, deși a apărut conjunctural, reflectă în întregime cererile sociale existe în Moldova pentru o ordine de zi care reunește… Problemele noastre principale sunt / sărăcia, corupția, monopolurile din economie, procuratura și instanțele de judecată nedrepte. Este important să oprim divizarea societății și să stabilim pentru ei o ordine de zi comună, îndreptată spre dezvoltarea țării… Interminabilele dispute geopolitice dezbină societatea și sunt utilizate de politicieni iresponsabili în interesul îmbogățirii personale. Eu deseori mă întreb: dacă Moldova va fi o țară europeană stabilă cu institute și economie normală deschisă pentru investiții serioase din toate părțile, căror interese asta va dăuna? Noi trebuie să facem ordine în casa noastră, reieșind din interesele noastre. Partenerii externi pot să ne ajute, dar ei acest lucru nu-l vor realiza în locul nostru”.

• Nu există, practic, nicio opoziție între Est și Vest, Rusia și UE. Nu există regimuri mai bune și mai puțin bune, societăți mai democratice și societăți nedemocratice, nu mai există, practic, nici criterii, nici măsură a lucrurilor, nici aderare la UE și NATO care sunt incompatibile cu alte opțiuni. Practic, se anulează ideea de „aderare” sau de „integrare” atunci când vorbim de structurile occidentale;
• Mai mult decât atât. „Geopolitica” devine, vorba lui Eminescu, „o frază de dânșii inventată. / Ca cu a ei putere să vă aplece-n jug”. Deci nu doar că e irelevantă, ni se sugerează, dar invocarea geopoliticii e și manipulatorie. Când spui „geopolitică”, spui o minciună, faci, automat, un „fake news”. Cine vorbește despre „geopolitică” vrea, așadar, „să ne subjuge”.
• Tot nu s-a schimbat nimic față de regimului anterior. În termeni ideologici, asta nu înseamnă decât un singur lucru, respectiv faimoasa ideologie a lui Vladimir Plahontiuc – „pro-Moldova” -, adică „nici Vest, nici Est, nici Unire cu România, ci pro-Moldova”. Uităm prea adesea că ideologul viziunii „fără geopolitică” a fost Vladimir Plahotniuc, iar motorul principal a fost Partidul Democrat al acestuia.

TEZA 4: Retragerea trupelor ruse din Transnistria (demilitarizarea) nu mai este precondiție pentru soluționarea conflictului transnistrean.

Viziunea despre conflictul transnistrean arată așa în interviul dat presei ruse: „Pe marginea conflictului transnistrean foarte mulți ani au câștigat bani tot felul de afaceriști, transformând regiunea într-un izvor comod de câștig necontabilizat… Pentru rezolvarea acestei probleme deloc ușoare, este necesar de început de făcut ordine – de oprit contrabanda, de început a plăti pentru gaz, de încetat schemele dubioase cu energia electrică, de asigurat libera circulație a cetățenilor… Este necesar să schimbăm stimulentele economice, când în capul mesei va fi pusă producerea, noi locuri de muncă, îmbunătățirea stării materiale a oamenilor, dar nu schemele. Atunci între malurile Nistrului va apărea încrederea reciprocă, tratativele despre rezolvarea conflictului vor merge altfel… Pentru Transnistria sunt deschise toate regimurile comerciale, în care participă Moldova. Transnistria participă activ în regimul de comerț liber cu UE și asta este foarte convenabil pentru economia regiunii. Subliniez, că această participare are loc în condiții mult mai favorabile decât pentru malul drept al Moldovei…Noi suntem convinși, că conflictul transnistrean poate fi rezolvat doar pe cale pașnică. La noi nimeni pe nimeni nu amenință, demult nu mai trebuie nimeni de la nimeni apărat. Și o misiune de observatori civili ar fi suficientă. Iar formula de rezolvare definitivă a conflictului trebuie căutată la masa de negocieri”.

Am redat pasajele pe larg, pentru ca lucrurile să fie suficient de evidente:

• Ceea ce spune premierul R. Moldova despre corupție, bani negrii și necontabilizarea regiunii este adevărat. Dar oare statutul de regim separatist, nerecunoscut, menținut prin prezența trupelor ruse să nu fii contribuit deloc la asta?
• În interviul premierului, Rusia nu mai există în peisaj, trupele ruse nici ele; ideea celor „3 D – demilitarizare, decriminalizare, democratizare” este deja… istorie antică, de care nu mai vorbește nimeni la Chișinău, la fel și legislația din 2005 a R. Moldova cu privire la statutul regiunii separatiste;
• Chestiunea transnistreană devine o problemă „economică” și – cum altfel? – de „luptă împotriva corupției”! Care corupție, odată stârpită, va rezolva aproape de la sine și „conflictele înghețate”;
• Un mesaj din interviul premierului este esențial de urmărit: „încetarea schemele dubioase cu energia electrică”. Se referă la curentul electric de la Centrala de la Cuciurgani din regiunea transnistreană, iar asta mută discuția în alt registru, alternativ, care este cel al conectării energetice cu România, un dosar prezent pe masă de peste… 20 de ani, dar mereu amânat de guvernările de la Chișinău. De ce oare?

TEZA 5: Neutralitatea permanentă. Integrarea occidentală nu amenință Rusia.

1. Moldova este un stat neutru, reitereză premierul în interviul din TASS: „Conform Constituției, Moldova este o țară neutră…. Eu sunt convinsă că apropierea Moldovei de UE nu implică amenințări pentru Rusia, fiindcă în aceasta lipsește componenta militar-strategică (subl.n.). Mai mult decât atât, deschide noi perspective când țara noastră poate deveni teren de colaborare așa cum deja s-a întâmplat în iunie anul curent”.

Ideea de neutralitate a R. Moldova este locul în care geopolitica alungată pe ușă intră pe fereastră:

• Pe acest dosar al neutralității, partenerul de coaliție Igor Dodon a mers recent mult mai departe, cerând, pe urmele lui Vladimir Voronin, așa numita garantare internațională a neutralității. Șeful statului, Igor Dodon, a creat chiar în septembrie 2017 un grup de lucru care să elaboreze un concept de „neutralitate permanentă a R. Moldova”, iar recent a cerut oficialilor americani să sprijine eforturile R. Moldova ca statutul de neutralitate „permanentă” să fie recunoscut „internațional” (asta în condițiile în care cooperarea militară a guvernului actual cu Rusia este fără precedent și se pare că toate liniile roșii vor fi trecute). Evident că demersuri similare s-au făcut pentru Moscova;
• Nimic nu e nou la Chișinău. Partidul Comuniștilor condus de Vladimir Voronin depunea la parlament pe 21 ianuarie 2015 proiectul Legii Consolidării Neutralităţii Republicii Moldova. Comuniștii au prezentat acest proiect ca fiind o condiţie obligatorie pentru reglementarea conflictului transnistrean şi reunificarea Republicii Moldova.Sună cunoscut?
• Premierul Maia Sandu, care rămâne o europeană convinsă („Eu consider că integrarea în UE este de o perspectivă mai bună pentru dezvoltarea R. Moldova. Baza pentru politica externă a guvernului nostru – sunt acordul de liber schimb și de comerț aprofundat cu UE”), va trebui la un moment dat să răspund la această întrebare: cum „neutralitatea permanentă” a R. Moldova este compatibilă cu proiectul occidental, respectiv cu politicile europene în domeniu (PESCO) sau perspectivele unei armate europene comune, care deocamdată este o importantă decizie politică a Uniunii. Altminteri spus, cum ajută, dacă ajută, ideea de „neutralitate permanentă” – garantată, eventual, de Rusia, căci America nu poate face asta -, perspectiva de aderare europeană a unui stat care, în cazul aderării, va fi frontiera estică a UE?!
• Iar când momentul va veni, iar ideea de „neutralitate permanentă” se va uni cu idee de „statut special” pentru Transnistria, guvernul Sandu va trebui să își asume și să explice inclusiv la București o realitate strategică simplă, dar – vai! – extrem de geopolitică: armata rusă pe Prut! Căci asta înseamnă „neutralitatea permanentă” garantată de Federația Rusă cuplată cu „statutul special” (federalizare) pentru Transnistria.

TEZA 6: Chestiunea românească este manipulatorie, irelevantă și destabilizatoare

Întrebarea meșteșugită a jurnalistului de la TASS pune în opoziție România și Transnistria: „La Chișinău în mod obișnuit este învinuit Tiraspolul de nedorința de a rezolva problema transnistreană. Dar și printre politicienii moldoveni nu există o părere consolidată cum să unească țara. Mai mult decât atât, în ultimii ani crește numărul celor care consideră că unirea trebuie făcută într-o cu totul altă direcție – cu România?”.

Răspunsul premierului transmis Federației Ruse este următorul: „Cu România ne leagă istoria comună, cultura, legăturile strânse de rudenie și altele. Dar cu întrebarea despre unificarea a două țări politicienii deseori speculează, ce provoacă dezbinarea societății”.

În traducere, asta înseamnă:

• Am revenit la momentul Snegur, când teza oficială era „să ne ținem de neamuri”, în sensul de „rude”, nu de membrii asumați ai aceleiași națiuni. „Istorie comună, cultură, legături strânse de rudenie” au moldovenii și cu Rusia sau cu Ucraina, practic România este diluată într-un ansamblu mai mare de „state-neamuri” care nu-i conferă Bucureștiului nicio o prevalență identitară în raport cu acestea.
• Dincolo de „precauții” politice, o asemenea declarație a premierului e riscantă. Aflată într-o situație economică precară, în criză de lichidități, Chișinăul va ajunge să apeleze, ca de obicei, tot la București. Va fi interesant de urmărit cum o România edulcorată identitar, deci așezată la nivelul altor stat din CSI, va putea fi solicitată să ofere sprijin financiar – cum altfel? – frățesc pentru R. Moldova? De ce ar (mai) face-o?
• Iarăși nimic nou sub soare. Duplicitatea aceasta, specifică guvernelor Filat sau Filip, pare preluată identic și de actuala guvernare. Este și acesta un risc pe care și-l asumă doamna Maia Sandu, pentru că disponibilitatea la duplicitate, după eșecul grandios cu „proiectul Plahotniuc”, este astăzi mult mai redusă în spațiu public din România. Cât privește ideea că apelul la România divizează societatea, nu mai e cazul să insistăm aici, pentru că la Chișinău chestiunea a fost deja ridicată.

Plahotniuc a murit, trăiască Plahotniuc? Guvernul de la Chișinău a preluat agenda Binomului Plahotniuc-Dodon, adică a Rusiei, în politica externă

Câteva concluzii, sperăm, de etapă:

• Ideea vehiculată de emulii și susținătorii lui Vladimir Plahotniuc după care actuala politică externă a Chișinăului este predată de noul guvern în mâna Moscovei este inexactă. În realitate, nu s-a schimbat nimic. Toate concesiile pe dosarele mari de politică externă au fost deja făcut de guvernul Filip, fie că a fost vorba de Rezoluția de la ONU, negocierile cu Tiraspolului, „înghețul” identitar față de România, politica „pașilor mici” etc. Ceea ce trompetele regimului Plahotniuc reproșează astăzi acut actualei guvernări, ar fi putut să o facă, exact în același mod, și împotriva Binomului Plahotniuc-Dodon. Atunci au tăcut asurzitor;
• Nu e vorba deci că la Chișinău anti-rușii au fost înlocuiși de pro-ruși. Doar că, printr-o ironie a Istoriei, pe drumul pe care pare că a pornit, premierul Maia Sandu riscă să facă ceea ce ar fi făcut cu siguranță și Vladimir Plahoniuc dacă Federația Rusă, UE și SUA ar fi admis formarea unui guvern al Binomului Plahotniuc-Dodon, respectiv o coaliție PSRM-PDM după ultimele alegeri parlamentare. Adică să își asume viziunea Federației Ruse asupra regiunii și a relației bilaterale Chișinău-Moscova;
• Asumarea tezelor de politică externă de tip „pro-Moldova” este evidentă. Dacă schimbăm cuvântul „federalizare” cu „statut special”, de exemplu, identitatea viziunii guvernamentale de politică externă inclusiv cu programul Partidului Socialiștilor a lui Igor Dodon (alt adept al ideologiei „Pro-Moldova”) e aproape perfectă. În ceea ce privește termenul de „statut special”, un eufemism pentru federalizare, să menționăm că el a fost solicitat oficial la Chișinău, pe 12 iulie 2019, de către șeful misiunii OSCE, diplomatul german, Claus Neukirch și confirmat, tot oficial, de către premierul Sandu, pe 24 iulie, la Bruxelles, cu ocazia unor dezbateri în Parlamentul European, în cadrul Comisiei pentru afaceri externe;
• Este înduioșătoare, chiar, maniera în care oficialii de la Chișinău însărcinați cu politica externă ne dau „garanții” că R. Moldova nu va accepta „federalizarea” pentru Transnistria. Realitatea e că și dacă ar accepta-o, ar fi degeaba, că nu le-o oferă nimeni… „Oferta” care se pregătește, nu acum, mai încolo, se numește „statut special”. Și la asta se pare că Chișinăul oficial consimte. Precum în vechiul banc: Cum a salvat Bulă o domnișoară de la viol? A convins-o… Așa și aici. Cum a scăpat Rusia R. Moldova de federalizare? O convinge să accepte „statutul special”…. Iar oficialii de la Chișinău acceptă, chiar dacă nu ne-au explicat de ce sau care e, până la urmă, în viziunea lor, diferența dintre „federalizare” și „statut special”? ASTA ar trebui să clarifice Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău.
• Miza principală a regiunii este de departe Ucraina. Surprinde, cu atât mai mult, rapiditatea cu care Chișinăul se aliniază solicitărilor Moscovei, uneori cu o viteză și o impetuozitate mult mai mari decât ale Kievului (a se vedea inclusiv discursul extrem de prudent ale doamnei Maia Sandu cu ocazia vizitei de la Kiev). Chișinăul știe cu siguranță că astăzi are rolul inclusiv de balon de încercare pentru Ucraina;
• Diluarea ideii de România și românism, despre care am vorbit, nu înseamnă în niciun caz emanciparea actualului guvern de moștenirea identitară a politicii Binomului Plahontiuc-Dodon în relația cu România. Nu mai este cazul să reluăm aici, dar ignorarea obstinată a Centenarului la Chișinău, refuzul votării limbii române în Constituție, moldovenizarea agresivă de sorginte voronistă care au caracterizat regimul lui Plahotniuc sunt evidențe care nu pot fi ignorate și nicidecum uitate. Nici la București, dar nici la Chișinău. Nu se văd deocamdată progrese;
• Ideea de dezoligarhizare și luptă anti-corupție îndeplinește astăzi același rol pe care l-a îndeplinit, la vremea ei, „ideea europeană” a lui Vladimir Filat. A devenit „idea națională” a R. Moldova, veritabil substitut de proiect identitar. De aici până la „națiunea civică” nu mai e decât un pas, și ideologii din jurul guvernului l-au făcut deja. E ridicol, dacă nu ar fi riscant – și extrem de… geopolitic;
• „Dați-mi o politică internă bună și am să vă dau o politică externă bună” – zicea Nicolae Titulescu, iar butada a devenit loc comun. În regiunea noastră însă, cel puțin după 1989, lucrurile au stat complet pe dos: „dați-mi o politică externă bună și am să vă dau o politică internă bună”. Altminteri spus, au câștigat, de fiecare dată, statele din lagărul comunist care au ales fără ezitări Vestul, Occidentul, adică UE și NATO. Cei care nu au știu cine sunt, cei care nu au ales, care au ezitat sau au jucat la două capete, precum vițelul „deștept” din proverbul rusesc care „suge de la două vaci”, au rămas undeva la marginea drumului, într-o zonă irelevantă, gri, a nimănui, de fapt – în cazul nostru – a Rusiei (căci nu poate exista „condominium” strategic în fosta URSS). Această lecție este cea mai importantă pe care un premier răsăritean o poate învăța și aplica. „Pro-Moldova” înseamnă pro-Rusia, adică sărăcie, corupție, și multă, multă geopolitică. „Pro-Moldova”, într-o formă sau alta, este ceea ce a trăit R. Moldova până astăzi… Și se pare că vrea să trăiască în continuare. Prafrazând celebra butadă din România anilor 50: „Plahotniuce nu fii trist / „Pro-Moldova” merge înainte / prin alianța „temporară” / cu Partidul Socialist!”.

În această atmosferă, Bucureștiul se pregătește de alegeri prezidențiale. Premise periculoase pentru a începe din nou, iresponsabil, un concurs de „patriotism”: „oglindă oglinjoară, cine e cel mai apropiat de Basarabia din Țară?”

Cea mai mare greșeală a Bucureștiului ar fi să considere că își poate repara enorma greșeală strategică de a-l sprijini cu abnegație – și în pofida partenerilor – pe Vladimir Plahotniuc, prin o abnegația egală, la fel de necritică, dar cu semn schimbat.

În realitate, relația cu R. Moldova trebuie astăzi resetată complet.

Dan Dungaciu, pentru larics.ro