Premierul Dorin Recean susține dezvoltarea irigațiilor la Dubăsarii Vechi cu granturi și tehnologii verzi


Prim-ministrul Dorin Recean a vizitat astăzi stația de irigare din Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, unde a purtat discuții cu membrii Asociației utilizatorilor de apă pentru irigare „Dubăsarii Vechi” despre activitatea stației și proiectele recente de care au beneficiat.
Membrii asociației au explicat că, în anul 2024, aproape 2000 de hectare au fost irigate doar în zona satului Dubăsarii Vechi. Agricultorii de aici obțin recolte impresionante de grâu, porumb, mazăre și cartofi, de până la patru ori mai mari comparativ cu alte regiuni.
În cadrul discuțiilor cu fermierii, prim-ministrul a afirmat că Guvernul alocă 500 de milioane de lei sub formă de granturi pentru reabilitarea sistemelor de irigare, iar finanțările pentru dezvoltarea infrastructurii de distribuție a apei, ce pot ajunge la 500 de mii de dolari, sunt disponibile prin programul IFAD.
Fermierii din Dubăsarii Vechi, organizați într-o asociație, au primit subvenții guvernamentale pentru dezvoltarea afacerilor și compensații pentru energia electrică. Pentru a diminua costurile, aceștia au montat panouri fotovoltaice și au instalat trei turbine eoliene la complexul de irigare.
Amintim că, recent, Guvernul a simplificat condițiile de înființare și funcționare a asociațiilor utilizatorilor de apă pentru irigații, oferind fermierilor mai multă claritate cu privire la funcționarea sistemelor centralizate de irigare.









































































