Premierul Dorin Recean, discuții cu secretarul general al ONU, António Guterres, la New York: ,,Suntem mai puternici când suntem uniți"
„Suntem mai puternici atunci când suntem uniți, iar acest lucru se reflectă în numeroasele proiecte pe care le implementăm împreună - fie că este vorba de modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea condițiilor de viață ale oamenilor, fie de gestionarea crizei refugiaților, provocată de războiul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei".
Mesajul i-a fost transmis secretarului general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), António Guterres, de către premierul Dorin Recean în cadrul discuțiilor purtate la New York, în marja celei de-a 79-a Adunări Generale a ONU.
Oficialii au abordat, de asemenea, fenomenele meteorologice extreme din ultima perioadă, care au afectat nu doar R. Moldova, ci și întreaga lume.
,,Vom continua să consolidăm colaborarea noastră pentru a combate schimbările climatice, pentru a atinge Obiectivele de Dezvoltare Durabilă și a avansa în implementarea agendei noastre de reforme”, a spus Dorin Recean.
Venea din Slovacia și a vrut să intre în R. Moldova cu o armă nedeclarată, dar i-a fost confiscată la vamă
Aura Șova, primele declarații, după ce a câștigat sezonul 12 Vocea României. Ce va face cu premiul cel mare: „Mie nu îmi lipsește nimic. Am un acoperiș deasupra capului, am ce să mănânc”
De la vulnerabilitate, la incluziune: Asociația PRODOCS oferă sprijin pentru copiii din centrele de plasament