21:48:49 11.01.2025
Stiri

Premierul chinez va efectua o vizită în Rusia și Belarus: Scopul acestui parteneriat strategic

Actualitate 19.08.2024 14:44 Vizualizări603 Autor: Ziarul National
Premierul chinez va efectua o vizită în Rusia și Belarus: Scopul acestui parteneriat strategic

Premierul chinez Li Qiang va vizita Rusia şi Belarus săptămâna aceasta, a transmis luni, 19 august, Ministerul de Externe de la Beijing, conform AFP.

În timpul vizitei, care va avea loc de marţi până vineri, Li Qiang va participa la cea de-a 29-a întâlnire între şefii de guvern chinez şi rus, a precizat ministerul într-un comunicat.

Vizita are loc pe fondul unei cooperări economice şi diplomatice sporite între Beijing şi Moscova, transmite ziare.com.

Parteneriatul strategic dintre cele două ţări s-a aprofundat şi mai mult de la începutul invaziei ruse în Ucraina, pe care China nu a condamnat-o niciodată.

Beijingul se prezintă ca o parte neutră în acest conflict şi pretinde că nu va livra arme niciunei părţi. Dar americanii şi europenii acuză în mod regulat China că oferă Rusiei, care este ţinta unor sancţiuni occidentale majore, sprijin economic crucial în efortul său de război.

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a vizitat China de două ori anul trecut, promiţând în decembrie că va fi „un partener de încredere pentru China”.

Belarus depinde în mare măsură de sprijinul politic şi financiar din partea Rusiei, iar teritoriul său a fost utilizat pe scară largă pentru manevrele ruseşti împotriva Ucrainei de la invazia rusă din februarie 2022.

În iulie, Belarus a devenit membru al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (OCS), un grup în creştere rapidă care include China, India, Rusia şi ţările din Asia Centrală, cu ambiţia de a fi o contrapondere pentru Occident.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md