14:08:06 22.11.2024
Stiri

Premierul Chicu pune PRESIUNE pe Curtea Constituțională și învinuiește opoziția pentru o eventuală ANULARE a creditului rusesc de 200 de milioane de euro „Toate speculaţiile în privinţa punctului 7.2 au caracter politic şi geopolitic”

Politică 29.04.2020 17:30 Vizualizări2574 Autor: Ziarul National
Premierul Chicu pune PRESIUNE pe Curtea Constituțională și învinuiește opoziția pentru o eventuală ANULARE a creditului rusesc de 200 de milioane de euro „Toate speculaţiile în privinţa punctului 7.2 au caracter politic şi geopolitic”


Premierul Ion Chicu susține că „toate speculațiile” privind punctul 7.2 al Acordului de împrumut cu Federația Rusă au un caracter politic, iar forțele politice care au contestat documentul la Curtea Constituțională (CC) trebuie să-și asume o eventuală anulare a acestuia.

Potrivit lui Chicu, anularea acordului ar însemna „minus patru miliarde de lei” la bugetul de stat.

„Dacă va fi anulat acest acord, atunci nu vom putea finanţa cheltuieli în sumă de patru miliarde de lei. Pentru reparația drumurilor au fost prevăzute 1,4 miliarde de lei, vor avea de suferit circa 900 de primării. De asemenea, nu vom putea finanța rambursare de TVA în sumă de 1 miliard de lei pentru agenții economici. Nu vom putea subvenționa dobânzile la credite pentru agenții economici”, a spus astăzi Chicu, în cadrul ședinței Guvernului.

CITIȚI și „Ne țin de PROȘTI!”: SCENARIU-CAPCANĂ, după aprobarea Acordului de împrumut cu Federația Rusă. Cum ar putea fi OBLIGATĂ R. Moldova să-i achite Moscovei peste șapte MILIARDE de dolari

Oficialul califică temerile opoziției privind punctul 7.2 din Acordul de împrumut cu Federația Rusă, care vizează transformarea datoriilor private ale companiilor moldovenești către băncile rusești în datorii de stat, ca fiind „speculații cu caracter politic și geopolitic”.

„Toate speculaţiile în privinţa punctului 7.2 sau alte prevederi au caracter politic şi geopolitic. Se speculează intens de către unele forţe politice, în speranţa de a lipsi Guvernul de posibilitatea de a finanţa aceste cheltuieli prioritare pentru ţară. Sper foarte mult că acest Acord va intra în vigoare, altfel Ministerul Finanţelor va trebui să vină în Guvern, iar Guvernul să vină în Parlament cu rectificarea bugetului şi să taie aceste cheltuieli. Responsabilitatea aparţine celor care fac speculaţii şi jocuri politice pe acest subiect” a conchis Ion Chicu.

CITIȚI și VIDEO pe înțelesul TUTUROR despre Acordul de împrumut cu Rusia: „Vom lucra doar să plătim DATORIILE la ruși”; „Moscova creează premise pentru desfășurarea rapidă de forțe militare și paramilitare pentru un eventual front de Vest contra Ucrainei”

Menționăm că aceeași abordare a avut-o în această după-amiază și președintele Igor Dodon, care le-a arătat din deget atât deputaților care au contestat prevederile reprobabile ale Acordului de împrumut cu Federația Rusă, cât și membrilor Curții Constituționale: „Cei care au inițiat și cei care vor lua decizii să-și asume”.

De remarcat faptul că retorica lui Dodon s-a schimbat comparativ cu săptămâna trecută când amenința că, dacă acest credit rusesc, contestat vehement de opoziție, pentru că îngenunghează financiar R. Moldova, nu va fi aprobat, atunci „de la 1 mai nu vor fi achitate pensiile și salariile”. Acum, președintele vorbește în principal despre reparații de drumuri și compensarea de dobânzi la credite.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md