Premierul Chicu, nuntă pe timp de pandemie, la o vinărie: Este socru mare! „Capacitățile sistemului medical al R. Moldova de a interna noi pacienți cu COVID sunt la limită”
Unul dintre cei doi fii ai premierului Ion Chicu s-ar căsători astăzi la o vinărie din raionul Ialoveni.
Potrivit jurnaltv.md, zona e împânzită de agenți de pază, care nu permit jurnaliștilor să se apropie de restaurantul de lux.
Accesul presei a fost restricționat de mai mulți agenți de pază la distanță de aproape un km de local, pe motiv că este teritoriu privat.
Menționăm că miercuri, după ședința Guvernului, premierul Chicu atenționa că sistemul medical este „la limită” din cauza numărului tot mai mare de infectări cu COVID-19, solicitând populației să respecte regulile.
„Fac apel către cetățeni să respectăm cu toții măsurile de protecție, ne așteptăm săptămâna asta la noi antirecorduri. Capacitățile sistemului medical al R. Moldova de a interna noi pacienți cu COVID sunt la limită. Respectați cu toții regulile sanitare”, îndemna pe 26 august curent premierul Ion Chicu.
Primul care, însă, le încalcă este însuși premierul, întrucât petrecerile sunt interzise pe timp de pandemie.
Premierul Ion Chicu are doi fii stabiliți în Marea Britanie și o fiică ce merge la grădiniță.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2