Prejudicii de MILIOANE aduse statului. CNA susține că în schemă sunt implicați un agent economic, judecători și un funcționar de la Camera de Licențiere
O schemă de eschivare de la plata taxelor la stat ar fi fost pusă la cale de către proprietarul din umbra mai multor firme, a căror activitate sunt jocurile de noroc. Omul de afaceri ar fi beneficiat de anumite perioade de graţie, timp în care acesta activa nestingherit fără a achita licenţa.
Potrivit informaţiilor preliminare, omul de afaceri gestionează din umbră opt firme cu un potenţial de circa o mie de aparate de joc și avea un scenariu bine pus la punct de eschivare de la plata taxelor de stat. Schema funcţiona în felul următor: întreprinderile specializate în domeniul jocurilor de noroc achitau licenţa pentru aparatele de joc doar pentru trei luni. După obţinerea acesteia, ei încetau să o mai achite în continuare. Ulterior, reprezentanţi ai Camerei de Licenţiere efectuau controale şi suspendau licenţa firmelor. Imediat, agenţii economici contestau deciziile Camerei în instanţă, iar în judecată acestea erau tergiversate luni în şir, timp în care întreprinderile activau fără a fi obligate să achite taxa pentru licenţă.
În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru corupere pasivă şi activă, în vizorul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) ajungând şi un funcționar al Camerei de Licenţiere. În privinţa acestuia sunt „bănuieli rezonabile” că ar fi protejat autorii acestei scheme contra unor remunerări ilicite. Astăzi, procurorii anticorupţie, ofiţerii CNA, împreună cu inspectori de la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, au efectuat peste 50 de percheziţii în toată ţara la mai multe firme care prestează servicii în domeniul jocurilor de noroc. Totodată, a fost percheziţionat şi biroul şefului adjunct al Camerei de Licenţiere. În urma acţiunilor de urmărire penală, au fost ridicate acte şi alte probe relevante pentru cauza penală.
Anual, pentru un aparat de joc, agentul economic trebuie să plătească 21 de mii de lei. Potrivit calculelor estimative, doar într-un singur an în bugetul de stat urma să ajungă 21 000 000 de lei în calitate de taxă de licenţă pentru cele aproximativ o mie de aparate de joc.
Ofiţerii de urmărire penală şi procurorii anticorupţie investighează cazul pentru a stabili toate circumstanţele, prejudiciul adus statului, complicitatea unor funcţionari de stat şi a judecătorilor care au examinat aceste litigii.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md