Poziție COMUNĂ în Parlament. PD, PPEM, PL și PLDM își UNESC forțele: „Pentru Rusia, viața unui om e egală cu o sticlă de vodka”
Deputații Partidului Liberal (PL) și Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) împărtășesc poziția guvernării de a expulza trei diplomați ruși, în semn de solidaritate cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și urmare a concluziilor Consiliului European din 23-24 martie 2018, care califică atacul de la Salisbury drept o amenințare la adresa securității colective și a dreptului internațional.
Socialiștii și comuniștii au insistat astăzi, în Parlament, ca să fie audiat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, care să ofere explicații vizavi de expulzarea celor trei diplomați ruși. Potrivit deputaților din cele două fracțiuni, Rusia este un stat „prieten”, iar autoritățile de la Chișinău pun în pericol „parteneriatul strategic”.
Liderul PL, Mihai Ghimpu, i-a acuzat pe socialiști și pe comuniști că reprezintă aici interesele Rusiei și că guvernarea de la Chișinău a procedat corect atunci când a decis să se solidarizeze cu mai multe state și să expulzeze diplomații ruși.
„Federația Rusă are aici o Ambasadă mai mare ca R. Moldova. Este clar cu ce se ocupă ei aici. Autoritățile au luat o decizie corectă, mai ales că, pentru Rusia, viața unui om e egală cu o sticlă de vodka. Ei intră în Ucraina, Georgia, R. Moldova și fac ce vor. Voi, care vă considerați patrioți, ar trebui să fiți împotriva acestei politici a Rusiei. Nu ar trebui să susțineți politica de a împușca oamenii că pe vrăbii sau de a-i otrăvi”, a punctat liderul partidului de opoziție.
Și președintele fracțiunii PLDM, Tudor Deliu, s-a solidarizat cu poziția adoptată de MAEIE. „Noi credem că numărul de trei diplomați expulzați e prea mic. Noi nu negăm că trebuie să avem relații bune cu Rusia, dar nu așa”, a spus Tudor Deliu.
Popular-europeanul Eugen Carpov a explicat că R. Moldova nu este împotriva Rusiei, dar s-a solidarizat împotriva acțiunilor abuzive ale Federației Ruse. „Și aici nu mai avem nevoie de argumente. Federația Rusă are armată pe teritoriul R. Moldova, controlează de facto o parte a teritoriului nostru. Cu toții vedeți ce se întâmplă în urma proceselor generate de Rusia aici”, a conchis Carpov.
Propunerea socialiștilor de a fi audiat ministrul Tudor Ulianovschi nu a fost susținută de majoritatea parlamentară, precum și de fracțiunile PL și PLDM, care sunt în opoziție.
Amintim că diplomația R. Moldova s-a alăturat statelor din UE, SUA, Canada și anunță expulzarea a trei diplomați ruși de pe teritoriul R. Moldova, în semn de solidaritate cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și urmare a concluziilor Consiliului European din 23-24 martie 2018, care califică atacul de la Salisbury drept o amenințare la adresa securității colective și a dreptului internațional.
Precizăm că ședința de astăzi a Parlamentului de la Chișinău a început cu un minut de reculegere în memoria victimelor incendiului devastator din mall-ul din Kemerovo, Rusia.
Teste de evaluare la Limba și literatura română și la Matematică, scrise de elevii claselor a VIII-a și a IX-a din 32 de raioane, precum și municipiile Bălți și Chișinău
S.A. „Moldovagaz” prezintă argumentele privind solicitarea de majorare a tarifului la gaze cu circa 40 la sută
VIDEO // „Gazprom” condiționează livrarea de gaze către regiunea transnistreană pe rute alternative cu achitarea datoriilor în sumă de peste 700 de milioane de dolari