Stiri
adevarul.md
POZE // Cum arată cea mai scumpă casă a unui demnitar
Actualitate
17.04.2013
12:30
8032

Casa de 427 de m.p. a democratului Valeriu Guma, estimată la aproape șase milioane de lei, este fără dubii cea mai scumpă proprietate declarată de vreunul dintre demnitarii moldoveni.
Situată la câțiva pași de la parcul Valea Morilor, în unul dintre cele mai luxoase cartiere din capitală, casa se observă de departe. Acoperită cu marmură, vila, care s-ar potrivi mai degrabă pentru un hotel, este îngrădită de jur împrejur de un gard de beton de mai bine de trei metri înălțime.
Casa de șase milioane, gajată pentru credite de 30 de milioane
Chiar dacă te lași inițial impresionat de prețul imobilului, inclus în declarația de avere a deputatului democrat, după ce vezi castelul îți dai seama că în realitate acesta valorează mult mai mult.
Acest lucru este confirmat și de creditele de milioane de euro pe care Guma le-a luat de la o bancă în care colegul său de partid a fost până acum doi ani președinte al Consiliului de administrare, gajând această proprietate a sa.
Astfel, casa de 427 de m.p. a deputatului PD, Valeriu Guma, a ajuns pentru prim dată gaj la bancă încă în anul 2005. Atunci demnitarul a împrumutat 296 de mii de lei.
Un an mai târziu, Guma mai ia un credit de 312 mii de euro de la aceeași bancă, păstrând același gaj. Chiar dacă creditul fusese luat pentru trei ani, peste doar patru luni banca îi mai împrumută democratului încă 695 de mii de dolari și peste 1,6 milioane de euro (!), asigurându-și creditul cu aceeași clădire pe care o estima atunci la 312 mii de euro.
În total, din 2005 și până în 2007, Valeriu Guma a împrumutat de la ”Victoriabank” 2,9 milioane de euro și 1,3 milioane de dolari, gajând de fiecare dată casa pe care o estimează în declarația sa de avere pentru 2012 la prețul de 5,9 milioane de lei.
Precizăm că, potrivit normelor legale, pentru a acorda un credit, banca nu poate accepta drept gaj decât un bun care acoperă valoarea împrumutului în proporție de 140 la sută.
Totuși, istoria acestei case a lui Guma începe mai demult. Potrivit informațiilor de la ”Cadastru”, deputatul a început să ridice construcția samovolnic în 2003, procurând terenul pe care este amplasată abia un an mai târziu.
Încă două case
În vecinătatea luxosului imobil, Valeriu Guma mai are două ”căsuțe” mai mici: una de 200 de m.p. și alta de 116,6 m.p. Pe prima deputatul o estimează la prețul de 3,3 milioane de lei, iar pe a doua – la 1,7 de milioane de lei.
Precizăm că potrivit declarației de avere a lui Valeriu Guma, în 2012 acesta a obținut venituri doar din activitatea parlamentară – 133 de mii de lei. Cele trei companii în care Guma declară că este acționar nu i-au adus niciun bănuț anul trecut.
Democratul mai deține în proprietate șapte terenuri care valorează aproape cinci milioane de lei, un ”Lexus” din 2003, care valorează 180 de mii de lei.

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
17.01.2019
19:03
6008
GALERIE FOTO // Casa care poate fi ridicată în doar ȘASE ore. Cât costă
17.01.2019
09:05
3448
PARANORMAL // A vizitat-o fantoma fiului decedat acum doi ani
20.11.2018
17:02
3027
Sfaturi pentru părinții care vor un COPIL fericit la școală și acasă
16.11.2018
17:30
2787
Câteva tipuri de preparate gustoase pe care le poţi pregăti acasă cu uşurinţă, ca să nu cumperi prostii de la magazin
13.11.2018
17:30
2817
GALERIE FOTO // Casa cu energie din zaț de cafea: Chiria costă 10 dolari pe noapte
18.10.2018
17:19
2794
GALERIE FOTO // Lady Gaga se mută în casă nouă: Cum arată locuința de vis pe care a dat 30 de milioane de dolari
15.10.2018
18:30
2266
FOTO // Cum arată CASA pe care un puști de 13 ani și-a construit-o cu doar 1.500 $
12.09.2018
08:00
2079
UTIL // Lucruri pe care să le faci în casă în luna septembrie
11.09.2018
17:02
2915
FOTO // Cum arată casa lui Jennifer Aniston. „Un adevărat sanctuar al bunului gust”
02.09.2018
15:04
6018
UTIL // Amestecul care îți va face casă să MIROASE atât de minunat încât vecinii te vor invidia
26.08.2018
17:02
2443
GALERIE FOTO // Această casă are numai 27 m²! Vei rămâne uimit după ce vei vedea cum arată interiorul!
25.08.2018
12:00
3072
SFATURI UTILE // Cum să vă protejați casa de hoți…

Top stiri
19.04.2025
19:50
26
Elena Erighina scrie istorie pentru Moldova cu trei medalii de aur la Campionatul European de Haltere
19.04.2025
19:36
150
Kiev sub asediu aerian chiar după anunțul de armistițiu al Kremlinului: Zelenski dezvăluie adevărata față a lui Putin față de Paște
19.04.2025
18:27
274
Putin anunță un armistițiu de Paște și oprirea temporară a operațiunilor militare în Ucraina
19.04.2025
17:53
520
Dezinformarea rusească lovește Moldova: Maia Sandu vizată de acuzații false de corupție și represiune
19.04.2025
14:58
527
Trump amenință retragerea SUA din negocierile de pace Ucraina-Rusia: Moscova câștigă teren
19.04.2025
13:17
795
Episcopul Marchel, blocat de două ori să aducă Lumina Sfântă în Moldova, acuză obstructionări pe Aeroportul din Chișinău.
19.04.2025
13:09
544
Noi atacuri nocturne rusești: Ucraina sub tirul a opt rachete și 87 de drone în cinci regiuni
19.04.2025
12:54
444
Guvernul lansează expoziția dedicată victimelor foametei din 1946-1947: lecții de istorie pentru o Moldovă unită și liberă
19.04.2025
12:11
461
Foametea din Basarabia 1946-1947: Mesajele lui Igor Grosu și Dorin Recean despre drama orchestrată de Kremlin
19.04.2025
11:38
491
Președintele Maia Sandu: „Memoria foametei din 1946-1947 nu trebuie uitată”
19.04.2025
10:20
532
Maia Sandu și Republica Moldova, ținte ale dezinformării orchestrate de rețeaua rusească Matrioșka
19.04.2025
08:29
610
Condamnarea unei tinere activiste în Rusia pentru proteste anti-război: O poveste de poezie și curaj
19.04.2025
07:19
619
Noua pagină web a Casei Albe despre Covid-19 aduce în prim-plan ipoteza scurgerii din laborator și critică administrația Biden și pe Dr. Fauci
18.04.2025
23:29
940
Trump amenință cu retragerea SUA din negocierile de pace pentru Ucraina fără progrese rapide
18.04.2025
22:43
1252
Dezastru ecologic pe litoralul rusesc: mareea neagră continuă să afecteze turismul la Marea Neagră după naufragiul petrolierelor rusești
18.04.2025
21:50
1008
Propunere de pace controversată: SUA sugerează relaxarea sancțiunilor pentru un acord cu Rusia, dar refuză aderarea Ucrainei la NATO
18.04.2025
20:09
1048
Halterofilul Marin Robu a cucerit trei MEDALII pentru R. Moldova la Campionatul European de Haltere. Atletul nostru s-a descătușat, după ce anul trecut a fost ,,furat" de bronzul olimpic
18.04.2025
19:46
851
Vicepreședintele american optimist în Italia cu privire la încetarea războiului din Ucraina, în timp ce Washingtonul transmite semnale mixte
18.04.2025
17:06
1063
Maia Sandu, întâlniri cu cei doi mitropoliți, în ajunul Paștelui: „În aceste zile de sărbătoare, să ne rugăm cu toții pentru pace, înțelepciune și puterea de a rămâne solidari”
18.04.2025
16:44
1234
Kremlinul confirmă: ordinul lui Putin privind loviturile asupra infrastructurii energetice ucrainene nu mai este valabil
18.04.2025
15:02
846
APEDUCT MAGISTRAL // Locuitorii din satele Sociteni, Dănceni, Suruceni, Nimoreni și Malcoci, raionul Ialoveni, vor avea acces la apă potabilă din Nistru: Investiții de 31 de milioane de lei
18.04.2025
13:57
745
METEO // Vreme frumoasă de Paște, în R. Moldova: Maxime generoase și weekend fără precipitații
18.04.2025
13:51
828
Fostul negociator-șef al Sloveniei pentru aderarea la UE, schimb de experiență cu oficiali din R. Moldova
18.04.2025
13:43
711
Vacanța de Paști începe pentru elevii din R. Moldova: Când revin la lecții
18.04.2025
11:40
1227
Washingtonul ar putea renunța la medierea între Rusia și Ucraina: Trump își regândește prioritățile globale
18.04.2025
11:11
2530
Chișinăul este foarte aproape să elimine ULTIMA vulnerabilitate față de Federația Rusă

Actualitate
Parteneri
Descoperă
Politică

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri