Povestea celei mai PUTERNICE femei de afaceri din lume
Mary Barra se află la conducerea unui gigant cu venituri de 152 miliarde de dolari de aproape trei ani de zile. Mary Barra a fost numită CEO al General Motors, al treilea cel mai mare producător de automobile din lume, în decembrie 2013, înlocuindu-l pe Dan Akerson.
Aceasta a fost numită ca fiind cea mai puternică femeie de afaceri din lume de două ori la rând de către revista Fortune, iar Time a inclus-o în lista celor mai influenţi oameni din lume în aprilie 2014.
Barra s-a născut pe 24 decembrie 1961 în Waterford, Michigan. A studiat inginerie electrică la institutul General Motors (acum Universitatea Kettering), apoi a obţinut un master în Administrarea Afacerilor la Stanford în 1990.
A început să lucreze la General Motors încă de la vârsta de 18 ani pe vremea când era studentă. De atunci a deţinut mai multe poziţii în cadrul companiei, a condus chiar şi fabrica auto din Detroit. În februarie 2008 a devenit Vicepreşedinte al diviziei de Global Manufacturing Engineering, iar în iulie 2009 a fost avansată pe poziţia de vicepreşedinte al departamentului de resurse umane la nivel global. Au mai urmat alte două poziţii de vicepreşedinte în cadrul companiei, apoi a fost numită CEO.
Barra a reuşit să conducă compania printr-o perioadă grea din 2014 - la doar două săptămâni de când a preluat poziţia de CEO, compania a fost implicată într-un scandal uriaş. Compania a fost acuzată că din cauza unei piese defecte 124 de oameni au murit. În jur de 2,6 milioane de automobile au fost rechemate în fabrică. Mai mult, compania a plătit amenzi de 900 de milioane de dolari şi alţi 600 de milioane de dolari către familiile victimelor.
Tot în 2014, Barra a decis să închidă toate operaţiunile din Rusia şi a investit în compania de „ride-sharing” Lyft. De asemenea, a cumpărat start-up Cruise Automation pentru 581 milioane de dolari, iar în 2015 compania a înregistrat un profit record de 9,7 miliarde de dolari.
Mary Barra a fost plătită în 2014 cu 16,2 milioane de dolari, cu 80% mai mult decât predecesorul ei.
Sursa: businessmagazin.ro
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski