Poveste IMPRESIONANTĂ: Croitorul fără brațe - coase cu degetele de la picioare
Indianul Madan Lal are o poveste de viață de-a dreptul impresionantă. Bărbatul în vârstă de 45 de ani s-a născut fără mâini, însă a reușit să treacă peste toate dificultățile și a devenit un croitor. Nu a fost ușor, însă, căci nimeni în afară de el nu a crezut că poate.
„M-am născut fără brațe, însă nu m-a deranjat în timpul copilăriei. Bunicii mei aveau grijă de mine și mă ajutau”, își începe povestea Madan. El a realizat mai târziu că va trebui să se îngrijească singur, iar pentru a face acest lucru trebuie să lucreze. A decis să devină croitor, îngrijorată că nu va putea să se întrețină.
„Când eram tânăr, aproape toate școlile m-au respins din cauza acestei dizabilități. Profesorii refuzau să mă primească la școală. Am fost dezamăgit și am zic că o să le demonstrez eu lor că pot să realizez ceva”, a mai povestit Madan.
Cum familia sa era una săracă și nu își permitea să plătească pentru educația sa, bărbatul a început, la 23 de ani, să caute croitori dornici să-l învețe meseria. „Am fost în multe locuri și am întâlnit mulți croitori. Le-am cerut să mă învețe, dar toți au râs de mine. Au spus că nu pot să fac haine fără brațe. Nu este posibil!”, a continuat indianul de 45 de ani.
El a decis astfel să meargă într-un alt oraș, unde a dat de un croitor care a acceptat, după lungi insistențe, să-l învețe. „I-am spus: ‘Dă-mi doar o șansă’. El a spus că bine, iar după 10-15 zile, mi-a spus că o să reușesc. Am fost foarte fericit”, a mai spus el. Într-un an, Madan a reușit să învețe tainele croitoriei. Face totul cu picioarele, ceea ce pare să îi fi adus chiar o faimă locală. Mai mult, el și-a deschis un atelier de croitorie în satul natal, iar de atunci oamenii au început să îl viziteze.
„În ziua aceea, am uitat toate suferințele. A fost cea mai frumoasă zi din viața mea. Am văzut cum oameni vin la atelier să mă salute”, a mai spus Madan. Unii oameni s-au îndoit de el. „Spuneau ‘coase cu picioarele, o să ne strice hainele’, însă ușor am reușit să le câștig încrederea”, a continuat acesta.
În scurt timp, el a devenit chiar un fel de erou pe plan local. „Folosesc picioarele la tot ceea ce fac. Cos cu picioarele – tai materialul, măsor, totul fac cu picioarele”, a mai explicat Madan Lal tehnica lui.
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei