Posturile tv afiliate lui Dodon, SANCȚIONATE DUR de CCA pentru minciunile tirajate în campania electorală
Posturile de televiziune afiliate Partidului Socialiștilor din R. Moldova și președintelui ales Igor Dodon, „Accent TV” și „NTV”, nu vor avea dreptul să difuzeze publicitate comercială timp de patru zile.
Decizia aparține membrilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA) care au examinat astăzi un raport de monitorizare care vizează ultima perioadă a campaniei electorale prezidențiale.
Mariana Onceanu, membră a CCA, a criticat dur jurnalismul practicat la aceste două posturi de televiziune, afirmând că nu e vorba doar de „propagandă și dezinformare”, dar și de „rea intenție și incitare la ură”. Onceanu a oferit drept exemplu reportajul difuzat la una dintre aceste televiziuni care făcea referire la declarațiile denigratoare ale unui preot la adresa Maiei Sandu, contracandidata lui Igor Dodon din campanie, și la solicitarea unor organizații neguvernamentale de a impozita bisericile.
Posturile de televiziune „Publika TV” și „Jurnal TV” nu vor avea dreptul să dea pe post publicitate timp de trei zile pentru încălcările admise în reflectarea campaniei electorale, iar „Prime”, „TV7” și „RenTV” au fost obligate să achite amenda maximă de 5 400 de lei.
Membra CCA Olga Guțuțui a propus să fie sancționate și posturile tv „Canal 2” și „Canal 3” pentru derogări de la legislație, dar propunerea ei nu a fost susținută de CCA.
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică