22:22:27 25.09.2024
Stiri

POPULISM // Socialiștii și comuniștii reclamă numărul MIC de femei din Guvernul Gavrilița, dar nu spun că în Guvernul Chicu erau și mai puține: 23,5% versus 16,6%

Actualitate 06.08.2021 14:44 Vizualizări2862 Autor: Ziarul National
POPULISM // Socialiștii și comuniștii reclamă numărul MIC de femei din Guvernul Gavrilița, dar nu spun că în Guvernul Chicu erau și mai puține: 23,5% versus 16,6%


Componența Guvernului Natalia Gavrilița ar încălca legislația națională cu privire la egalitatea de șanse între femei și bărbați, a acuzat astăzi în Parlament deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vasile Bolea.

Potrivit acestuia, din 17 membri ai Guvernului PAS, „doar patru” sunt femei.

„Citez prevederile Legii cu privire la Guvern, la elaborarea listei candidaților la funcția de membru al Guvernului, candidatul la funcția de premier trebuie să țină cont de legislația în domeniul asigurării egalității de șanse între bărbați și femei corelate cu criteriile de profesionalism și de merite. Din 17 membri ai Guvernului, doar patru membri sunt femei, inclusiv dumneavoastră, cota gender nefiind respectată. Aici o întrebare: cum credeți, Curtea Constituțională pe motiv de nerespectare a procedurii și a legislației va anula hotărârea Parlamentului privind învestirea Guvernului în 100 de zile, în șase luni sau, pentru a drege busuiocul, vreo câțiva membri ai Guvernului bărbați se vor declara în fața Curții Constituționale drept femei”, a declarat Bolea înaintea învestirii Cabinetului Gavrilița.

CITIȚI și LIVE VIDEO, UPDATE // Cabinetul Gavrilița, învestit cu 61 de voturi în Parlament. „Programul vremurilor bune va duce R. Moldova mai aproape de integrarea europeană”

Ceea ce nu a spus Bolea este că Guvernul anterior, condus de Ion Chicu, fost consilier al președintelui Igor Dodon susținut de socialiști, avea și mai puține femei în componența sa.

Astfel, din cei 12 membri ai Guvernului Chicu, doar două erau femei - Viorica Dumbrăveanu la Ministerul Sănătății și Irina Vlah, bașcana Găgăuziei.




Un calcul simplu arată că proporția femeilor în Cabinetul condus de Natalia Gavrilița este de 23,5%, în timp ce în Guvernul socialiștilor aceasta era de doar 16,6%.

Componența noului Guvern, învestit pe 6 august 2021:

GAVRILIȚA Natalia – Prim-ministru;

KULMINSKI Vladislav – viceprim-ministru pentru Reintegrare;

ȚURCANU Iurie – viceprim-ministru pentru Digitalizare;

SPÎNU Andrei – viceprim-ministru, ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale;

POPESCU Nicolae – viceprim-ministru, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene;

BUDIANSCHI Dumitru – ministru al Finanțelor;

GAIBU Sergiu – ministru al Economiei;

LITVINENCO Sergiu – ministru al Justiției;

GHERCIU Viorel – ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare;

NEMERENCO Ala – ministru al Sănătății;

NOSATÎI Anatolie – ministru al Apărării;

REVENCO Ana – ministru al Afacerilor Interne;

TOPALĂ Anatolie – ministru al Educației și Cercetării;

PRODAN Sergiu – ministru al Culturii;

CANTARAGIU Iuliana – ministru al Mediului;

SPATARI Marcel – ministru al Muncii și Protecției Sociale.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
23.09.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Portretul alegătorul...

20.09.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Doriți să fiți legat...

16.09.2024 09:17 Nicolae Negru Nicolae Negru // Rusia Sfântă crimina...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md