13:00:17 28.12.2024
Stiri

Polonia ajută R. Moldova să-și securizeze domeniul cibernetic și pe cel energetic. Premierul Morawiecki: „Și noi, polonezii, știm ce înseamnă această respirație fierbinte a ursului rus, de aceea acționăm împreună pentru a scăpa de amenințări”

Actualitate 06.04.2023 14:29 Vizualizări1757 Autor: Ziarul National
Polonia ajută R. Moldova să-și securizeze domeniul cibernetic și pe cel energetic. Premierul Morawiecki: „Și noi, polonezii, știm ce înseamnă această respirație fierbinte a ursului rus, de aceea acționăm împreună pentru a scăpa de amenințări”

Premierii R. Moldova și Poloniei, Dorin Recean și Mateusz Morawiecki, au semnat astăzi la Chișinău Memorandumul de înțelegere privind cooperarea în domeniul securității cibernetice, iar oficialul polonez a anunțat sprijin pentru contracararea mai multor amenințări cu care se confruntă Chișinăul, ca urmare a agresiunii rusești în Ucraina.

Premierul de la Varșovia a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său de la Chișinău, că Polonia oferă 20 de generatoare electrice pentru spitalele din R. Moldova ca să poată face față crizei energetice.

„Polonia și R. Moldova sunt două state care încearcă să ajute și să furnizeze securitate pentru Ucraina care luptă. Soarta ucraineană apropie astăzi perspectivele și țările noastre. Înțelegem perfect amenințările legate de războiul hibrid din partea Rusiei, șantajul legat de gaze, de energie, atacurile energetice care sunt văzute și în R. Moldova, și în Polonia, propaganda rusească ce este atât de activă în R. Moldova și în Polonia. Acestea sunt provocările noastre comune”, a declarat Mateusz Morawiecki.

Premierul polonez a adăugat că, pe lângă consecințele războiului, R. Moldova se confruntă cu o provocare în plus – prezența trupelor ruse în Transnistria, iar Moscova „amenință Guvernul din R. Moldova în mai multe feluri”, inclusiv violează spațiul aerian moldovenesc.

„De aceea, trebuie apreciat efortul domnului prim-ministru, al doamnei președinte și al tuturor moldovenilor care încearcă să trăiască pașnic cu vecinii și să devină o parte a UE. Pentru ca Europa să fie sigură, trebuie să asigurăm victoria Ucrainei. Rusia trebuie să piardă și R. Moldova sprijină toate țările care iubesc pacea și inițiativele care au drept scop stabilitatea în această parte a lumii. Și noi, polonezii, știm ce înseamnă această respirație fierbinte a amenințării rusești, a ursului rus, de aceea acționăm împreună pentru a scăpa de aceste amenințări”, a punctat premierul Morawiecki.

Oficialul polonez a mai spus că țara sa este gata să sprijine activitățile menite să accelereze integrarea europeană a R. Moldova, să-i asigure independența energetică și dezvoltarea economică.

Întrebat ce ar putea face Polonia pentru R. Moldova în cazul unui atac al Federației Ruse, premierul polonez și-a exprimat speranța că un asemenea scenariu este „improbabil”, pentru că „Ucraina luptă astăzi pentru ca nicio altă țară să nu fie atacată”.

„Cele două state luptă împreună pentru stabilitate în această regiune, suntem state pașnice, în fața tancurilor rusești avem dragostea pentru pace a națiunilor noastre”, și-a încheiat mesajul premierul Mateusz Morawiecki.

Șeful Guvernului de la Chișinău, Dorin Recean, a mulțumit oficialului de la Varșovia pentru sprijinul consecvent oferit R. Moldova și pentru faptul că Polonia a susținut demersul Chișinăului către companiile tehnologice „ca să putem lupta mai eficient împotriva propagandei și războiului hibrid care afectează nu doar R. Moldova, dar și țările din UE”.

De asemenea, Dorin Recean a apreciat gestul companiei aeriene din Polonia de a-și extinde activitatea pe Aeroportul Internațional Chișinău, în prezent aceasta efectuând peste 13 curse Varșovia – Chișinău pe săptămână.

„Vreau să mulțumesc companiei „LOT” care a răspuns chemării noastre și a găsit oportunitatea să-și extindă operațiunile la Chișinău. Suntem ferm convinși că vom avea o creștere și mai mare a frecvenței zborurilor de la Aeroportul Internațional Chișinău, dar și o creștere a diversității a destinațiilor de zbor ale companiei prin Aeroportul de la Chișinău”, a punctat Dorin Recean.

Premierul a mai spus că R. Moldova își dorește aprofundarea colaborării cu Polonia în domeniul agricol și transportului și a îndemnat oamenii de afaceri polonezi să cerceteze oportunități investiționale în domeniul energetic, industrializării agriculturii și serviciilor digitale. În prezent, Polonia se află în top 10 al statelor cu care R. Moldova are cele mai mari schimburi comerciale.

Prim-ministrul Dorin Recean a adăugat că a abordat cu omologul său polonez problemele de securitate cauzate de agresiunea Rusiei în Ucraina și suportul pentru poporul ucrainean.

„Condamnăm ferm invazia ilegală a Rusiei în țara vecină și ne exprimăm sprijinul pentru restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei”, a punctat prim-ministrul Dorin Recean.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

23.12.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Perspectiva unui PSD...

20.12.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // O carte ca eveniment...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md