Polițiștii care ar fi maltratat un deputat au fost ACHITAȚI


Șeful Direcţiei Generale Poliţie Ordine Publică şi adjunctul acestuia, care ar fi maltrat-o pe 7 aprilie 2009 pe Valentina Cușnir, pe atunci deputat, au fost achitați. Este verdictul dat astăzi de Judecătoria Buiucani a capitalei. Magistrații au dispus achitarea lui Petru Corduneanu şi a lui Dumitru Rusu, pe motiv că fapta nu ar fi fost săvârşită de către inculpaţi.
Procurorii consideră însă sentința ilegală și spun că o vor contesta, arată un comunicat de presă al Procuraturii Generale.
Potrivit procurorilor, cei doi polițiști au fost acuzați de exces de putere și aplicarea violenței. Mai concret, în timpul violențelor din seara zilei de 7 aprilie 2009, în preajma Pieţei Marii Adunări Naţionale, inculpaţii au numit victima cu cuvinte necenzurate, au îmbrâncit-o, au imobilizat-o prin răsucirea mâinilor, au deposedat-o de megafon şi cu forţa au escortat-o în direcţia Palatului Naţional. Mai mult, aceștia ar fi lovit-o peste diferite părţi ale corpului, cauzându-i vătămări corporale medii.
Pentru faptele lor, procurorii au cerut condamnarea celor doi polițiști la cinci ani de închisoare.
„Aţi ghicit! Au fost achitaţi ambii”, a fost reacția fostei deputate Valentina Cușnir pe o rețea de socializare, după anunțarea sentinței judecătoriei.









































































