Polițiști, AGRESAȚI de niște tineri
O echipă mobilă a Inspectoratului Național de Patrulare (INP) a fost agresată, în această dimineață, de către trei tineri. Incidentul a avut loc în jurul orei 5.00, în satul Pepeni din raionul Sângerei.
Potrivit INP, un echipaj de patrulare a somat șoferul unui automobil de model „Skoda” să se oprească. Acesta circula cu viteză, fapt ce i-a determinat pe polițiști să-l tragă pe dreapta.
Încercarea de a stopa vehiculul nu s-a soldat cu succes, pentru că şoferul a accelerat şi a continuat deplasarea prin localitate.
Imediat, poliţiştii au urcat în mașină și s-au pornit după șofer. În scurt timp, acesta s-a oprit. Din maşină au coborât trei persoane. Supărate, acestea au luat la bătaie polițiștii.
Agresorii s-au dovedit a fi locuitori ai satului Pepeni, cu vârste cuprinse între 24 și 27 de ani. Pe moment, aceştia sunt reţinuţi şi cercetaţi pentru aplicarea violenţei asupra unor persoane cu funcţie de răspundere.
Dacă vor fi găsiți vinovați, tinerii riscă până la trei ani de închisoare.
Restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, ANULATE din 23 noiiembrie
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"