Un poliţist din Hânceşti a solicitat câteva mii de lei pentru a nu-l pedepsi pe un cetățean care a consumat droguri
Un poliţist de sector a fost reţinut de ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), fiind bănuit de corupere pasivă.
Potrivit denunţătorului, locotenentul de poliţie, şef de post într-un sat din raionul Hânceşti, ar fi cerut şi primit şase mii de lei de la un cetăţean pentru a nu-l trage la răspundere contravenţională pentru consum de substanţe narcotice.
Bărbatul a fost prins în flagrant delict. În momentul reţinerii, cei şase mii de lei au fost depistaţi în buzunarul hainei bănuitului, fiind predate benevol la solicitarea ofiţerilor CNA. Acesta şi-a recunoscut vina şi este cercetat în stare de libertate.
Dacă va fi găsit vinovat, omul legii riscă până la zece ani de închisoare sau o amendă de până la 160 de mii de lei.
Cei care și-au VÂNDUT votul, dar și cei care au mituit alegătorii în această toamnă nu scapă de pedeapsă. Organele de drept au aplicat deja AMENZI în sumă de peste șapte MILIOANE de lei pentru „corupere electorală pasivă”
Anatol Șalaru, sprijin pentru Adrian Dupu, candidat PNL la Senatul României: „Activitatea sa în Republica Moldova este extraordinară”
Nicolae Negru // Război și Pace, Strategia Smintitului, Alegeri