Un fost polițist de frontieră din R. Moldova, „afacere” cu refugiați ucraineni: A fost reținut împreună cu un transportator
Un fost polițist de frontieră de la Giurgiulești, eliberat recent din funcție, și un transportator au fost reținuți astăzi, fiind bănuiți de organizarea migrației ilegale pentru mai mulți cetățeni ucraineni.
Procurorii PCCOCS și polițiștii de frontieră cu oficii la sudul R. Moldova au descoperit că trei dintre ucraineni au oferit în total suma de 16 700 de dolari pentru a putea fi aduși ilegal în R. Moldova.
După cazarea bărbaților ucraineni care fugeau de război, dar nu au voie să părăsească Ucraina, avea loc legalizarea șederii lor în R. Moldova prin intermediul unui fost angajat al Poliției de Frontieră, la punctul de trecere a frontierei „Giurgiulești-Reni”.
Acesta, care are vârsta de 42 de ani și și-a dat demisia recent din funcția deținută, ar fi manipulat sistemul informațional al datelor privind traversarea frontierei de stat.
Oameni legii au inițiat cercetările în octombrie 2022, iar bănuitul care avea rolul de transportator are vârsta de 59 de ani.
Elveția se declară gata să găzduiască o întrevedere Trump-Putin. Ce se va întâmpla cu mandatul de arestare pe numele liderului rus
Studiu îngrijorător: Oamenii de ştiinţă spun că au descoperit cauza înmulţirii inexplicabile a cazurilor de cancer
Ziua Culturii Naționale: ICR „Mihai Eminescu” și Ambasada României în R. Moldova organizează concertul cu genericul „Enescu. Rapsodii și poeme”, la 70 de ani de la trecerea în neființă a marelui compozitor român