21:44:46 26.02.2025
Stiri

PNL România se extinde în R. Moldova. În fiecare raion ar putea apărea câte o organizație de partid

Politică 11.02.2016 16:12 Vizualizări1465
PNL România se extinde în R. Moldova. În fiecare raion ar putea apărea câte o organizație de partid

Moldovenii care dețin și cetățenia română solicită ca autoritățile de la București să deschidă mai multe secții de vot la alegerile parlamentare din toamna aceasta. O solicitare în acest sens a fost exprimată în cadrul întrevederii cu copreședintele PNL Diaspora, Victor Ionescu, care a efectuat o vizită de lucru în R. Moldova.

De asemenea, simpatizanții PNL își doresc ca formațiunea politică să fie mult mai organizată, iar în acest sens ar putea fi create organizații de partid în toate raioanele din R. Moldova.

Copreședintele PNL Diaspora, Victor Ionescu, i-a informat pe activiștii din R. Moldova despre ultimele modificări din legislația electorală, respectiv cele legate de înregistrarea cetățenilor români în registrul electoral pentru românii din străinătate, apariția posibilității de vot prin corespondență, a votului clasic, dar și a posibilității înființării unor secții de votare în localitățile de reședință sau apropiate.

În final, participanții la întâlnire au menționat că este absolut necesară intensificarea activității organizației PNL R. Moldova, pentru a putea pregăti din timp campania electorală pentru alegerile parlamentare din toamnă.

La întâlnirea cu Ionescu au participat Lucia Gurduza, prim-vicepreședinte PNL R. Moldova, Alexandru Strâmbeanu, coordonator regional PNL Diaspora pe zona de est, Alexandru Sora, co-președintele clubului oamenilor de afaceri din PNL Diaspora, și Viorica Vasile, consilier PNL în cadrul Consiliului Județean Prahova.

Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte